Ministrul Sănătății, Emil Ceban, care a indicat în declarația de avere un venit de aproape 1,2 milioane de lei, obținut în perioada în care a condus Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a venit cu precizări privind nivelul real al salariului său lunar. Oficialul afirmă că remunerația pentru funcția de rector a fost semnificativ mai mică decât suma sugerată inițial în spațiul public și că veniturile declarate includ și alte activități profesionale.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Salariul de rector nu este de 105.000 de lei lunar. Salariul unui rector nu poate fi mai mare decât cel al unui ministru. Dacă salariul unui ministru este de aproximativ 50.000 de lei, la mână rămân în jur de 40.000. În cazul meu, salariul de rector era de aproximativ 36.000–38.000 de lei”, a explicat Emil Ceban.
Potrivit lui, suma indicată în declarația de avere include veniturile obținute din activitatea clinică, didactică și științifică, precum și din proiecte de cercetare.
„Sunt medic, profesor, urolog. Am continuat să activez în domeniu și în perioada în care am fost rector. Am o echipă de cercetători, cinci doctori în medicină și cinci doctoranzi. Am condus și am participat în mai multe proiecte, inclusiv finanțate de Banca Mondială. Toate aceste activități însumate au constituit acea sumă”, a declarat ministrul.
BMW X5 în leasing, nu achiziție integrală
În declarația de avere, Emil Ceban a indicat și un automobil BMW X5 fabricat în 2025, estimat la aproape 100.000 de euro. Ministrul a precizat că mașina a fost achiziționată în leasing, pe un termen de cinci ani, iar comanda a fost făcută înainte ca el să-și anunțe intenția de a participa la alegerile parlamentare.
„Mașina a fost comandată de familie încă din vară, în contextul anunțului că automobilele se vor scumpi cu circa 20% începând cu 2026. La anul împlinesc 60 de ani și ne-am gândit că ar fi un cadou. Când a ajuns, eu eram deja ministru. Ce să fac? Să o întorc înapoi?”, a spus Ceban.
„Tot ce avem este declarat”
Ministrul a subliniat că toate veniturile sale sunt legale și declarate, menționând că și soția sa are un salariu mare, fiind medic la o clinică privată, iar familia mai deține și o firmă fondată în anii 1990, care le aduce dividende.
„Tot ce avem este declarat. Nu este niciun leu din surse obscure. Am muncit toată viața, am trăit ani buni în cămin și am început de jos. Astăzi, inclusiv din medicină, se poate câștiga mult – dar legal și transparent”, a mai declarat Emil Ceban.











