StiripesurseȘtirile zileiApel european pentru investiții private în Republica Moldova

Apel european pentru investiții private în Republica Moldova

Publicat:

Comisia Europeană a lansat un apel pentru investiții private în Republica Moldova, destinat companiilor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și investitorilor locali. Proiectele trebuie să se încadreze în sectoarele prioritare ale Planului de creștere economică și să includă o contribuție proprie de minimum 15%, transmite IPN.

Apelul este deschis până la 4 iunie 2026, iar proiectele, care trebuie să aibă o valoare minimă de 10 milioane de euro, vor fi evaluate trimestrial, sub coordonarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea.

Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova subliniază că sectorul turistic se află printre cele mai atractive domenii pentru investiții. Veniturile din turism s-au dublat în ultimii patru ani, ajungând la 700 de milioane de euro, iar conectivitatea aeriană în creștere stimulează interesul pentru dezvoltarea eco-resorturilor, a infrastructurii hoteliere, a centrelor balneologice și a turismului de afaceri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O puşcă cu lunetă a fost găsită într-un colet din Germania

Funcționarii postului vamal Costești au depistat o armă pneumatică cu lunetă, în cadrul controlului vamal asupra unui microbuz de model Volkswagen Crafter, care se...

VIDEO Ziua Națională a Franței: Emmanuel Macron a prezidat ultima sa paradă militară

Franța sărbătorește astăzi, 14 iulie, Ziua Națională, iar șeful statului Emmanuel Macron a prezidat a zecea și ultima sa paradă militară de Ziua Franței,...

Peste 300 de mii de turiști ne-au vizitat ţara în primul trimestru din 2026

Numărul turiștilor care ne vizitează țara este în continuă creștere. Astfel, în primul trimestru din 2026, Republica Moldova a fost vizitată de 300 de...

Mihail Gherasimencov, decisiv în calificarea lui Vancouver Whitecaps

Internaționalul moldovean Mihail Gherasimencov a avut un rol important în calificarea formației Vancouver Whitecaps în semifinalele campionatului Canadei. În manșa secundă a sferturilor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.