StiripesurseEconomieMinistrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit cu misiunea FMI la Chișinău

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit cu misiunea FMI la Chișinău

Publicat:

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a avut o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, aflată la Chișinău în perioada 4–17 decembrie 2025. Discuțiile fac parte din consultările prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI.

În cadrul întrevederii, părțile au analizat evoluțiile din sectorul energetic al Republicii Moldova, precum și eventualele riscuri în contextul sezonului rece și al războiului din Ucraina. S-a discutat atât despre securitatea livrărilor de energie, cât și despre reformele implementate pentru eficientizarea sectorului și asigurarea continuității serviciilor pentru consumatori.

Autoritățile au subliniat importanța colaborării cu FMI pentru menținerea stabilității economice și energetice a țării în perioada de iarnă și pentru consolidarea reformelor structurale necesare dezvoltării durabile a sectorului energetic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.