StiripesurseȘtirile zileiSindicaliștii cer „ajustări urgente” la politicile salariale și fiscale

Sindicaliștii cer „ajustări urgente” la politicile salariale și fiscale

Publicat:

Confederația Națională a Sindicatelor (CNSM) solicită ajustări urgente la politicile salariale și fiscale pentru anul 2026.

Citește și: Garanții sociale pentru moldovenii din Croația. CNAS desfășoară prima rundă de negocieri

Solicitarea a fost prezentată, astăzi,  în cadrul întrevederii reprezentanților CNSM cu ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. De asemenea, sindicaliștii au prezentat un set amplu de propuneri și obiecții privind proiectele bugetare și politicile salariale pentru anul 2026.

Reprezentanții CNSM au atras atenția că proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026 prevede majorarea unei singure valori de referință – de la 2200 lei la 2400 lei – aplicabilă doar unor categorii reduse de angajați. În același timp, valoarea de referință de 2500 lei, utilizată pentru cea mai mare parte a salariaților din sectorul bugetar nu este ajustată.

„Potrivit Legii nr. 270/2018, valoarea de referință trebuie reexaminată anual și ajustată cel puțin la nivelul inflației. În acest sens, CNSM solicită majorarea valorii de referință de 2500 lei cu minimum 6,8%, rata inflației prognozate pentru 2025”, au precizat sindicaliștii și au subliniat  că procesul de reformare a sistemului de salarizare să fie transparent, participativ și să prevadă consultări publice reale.


„CNSM își exprimă îngrijorarea în legătură cu propunerea de stabilire a salariului minim de 6300 de lei pentru anul 2026, întrucât raportul dintre salariul minim și salariul mediu scade la 39,1% – mult sub indicatorii europeni recomandați. Sindicaliștii solicită respectarea Directivei UE privind salariile minime adecvate, care prevede atingerea unui nivel de cel puțin 50% din salariul mediu și 60% din salariul median. Totodată, salariul minim actual nu acoperă necesitățile elementare și nici nu permite acumularea unei pensii minime fără subvenții masive de la bugetul de stat, estimările pentru 2026 indicând alocări suplimentare de 2,79 miliarde de lei”, au precizat membrii CNSM.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții CNSM au reiterat două propuneri esențiale pentru politica fiscală și anume – acordarea dreptului la deducerea cotizației sindicale din impozitul pe venit, similar facilităților acordate membrilor organizațiilor patronale; extinderea utilizării tichetelor de vacanță și în stațiunile balneoclimaterice, conform legislației în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

Rectorul USM, în contextul admiterii: Candidații sunt îndemnați să analizeze atent oferta educațională și să completeze corect dosarele

Universitatea de Stat din Moldova (USM), cea mai mare instituție de învățământ superior din țară, își extinde oferta educațională prin lansarea unui nou program...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.