StiripesurseSocialUn camion s-a răsturnat într-o curbă din Hâncești

Un camion s-a răsturnat într-o curbă din Hâncești

Publicat:

Un camion cu remorcă s-a răsturnat astăzi, 10 decembrie, în apropierea satului Fundul Galbenei, raionul Hâncești. Potrivit imaginilor video publicate pe rețelele sociale, la fața locului au intervenit polițiștii.

Polițiștii au constatat că șoferul, un bărbat de 49 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile drumului, astfel camionul a derapat, ieșind de pe carosabil și ajungând într-un canal de scurgere, unde s-a răsturnat cu tot cu remorcă.

Citeşte şi: EXPLOZIE într-o casă din Hîncești. Doi oameni au fost răniţi – Stiripesurse.md

La fața locului au fost solicitați și medicii unei ambulanțe pentru a acorda ajutor conducătorului auto.

În cele din urmă, șoferul a fost transportat la Spitalul Raional Hâncești pentru îngrijiri medicale.


Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul a arătat zero alcool în aerul expirat.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.