StiripesursePoliticăMii de persoane implicate în corupere electorală în Găgăuzia: peste 24.000...

Mii de persoane implicate în corupere electorală în Găgăuzia: peste 24.000 documentate, aproape 5.000 sancționate. Acordul de la Moscova – ilegal de la bun început

Publicat:

Inspectoratul General al Poliției a confirmat pentru TVR Moldova că, între aprilie 2024 și septembrie 2025, 24.000 de persoane din autonomia găgăuză au fost documentate în dosare de corupere electorală. Dintre acestea, 4.950 au fost sancționate, iar restul au fost eliberate de răspundere după ce s-au autodenunțat și au colaborat cu autoritățile.

Cazurile vizează programul de „ajutoare umanitare” lansat în aprilie 2024 de conducerea UTA Găgăuzia. Bașcanul Evghenia Guțul și președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, au semnat la Moscova un acord prin care pensionarii și bugetarii din regiune urmau să primească circa 2.000 de lei lunar, un program destinat între 25.000 și 30.000 de persoane.

„Ajutoarele” au fost prezentate drept sprijin din partea lui Ilan Șor, iar distribuirea urma să se facă prin banca rusă Promsveazbank, sancționată de Uniunea Europeană.

Potrivit legii, oferirea de bani, bunuri sau servicii alegătorilor constituie corupere electorală și se pedepsește cu 2–6 ani de închisoare, amenzi între 37.500 și 57.500 de lei, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții publice timp de până la cinci ani.

Tarnavschi: „Mii de oameni au fost induși în eroare. Acordul a fost ilegal de la bun început”

Deputatul independent din Adunarea Populară, Alexandr Tarnavschi, a atras atenția la 1 decembrie că mii de locuitori ai Găgăuziei au primit amenzi uriașe în urma implicării în distribuirea banilor ilegali, la îndemnul Evgheniei Guțul și al lui Dmitri Constantinov.


Potrivit acestuia, acordul semnat în aprilie 2024 la Moscova a fost ilegal, deoarece nu a fost coordonat cu autoritățile centrale de la Chișinău.

„Autoritățile găgăuze nu au contactat Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. În loc de o lege locală, au fost adoptate doar rezoluții ale Comitetului Executiv”, a explicat Tarnavschi.

El a subliniat că reglementările necesare au fost adoptate post-factum, după semnarea acordului:

  • acordul – 9 aprilie 2024,
  • rezoluția Comitetului Executiv – 15 aprilie 2024,
  • rezoluția Adunării Populare – 3 mai 2024.

Departamentul Juridic și Comisia Bugetară avertizaseră încă dinainte asupra ilegalităților, a mai precizat deputatul.

„Locuitorii au avut încredere în autoritățile găgăuze, dar acestea, acționând în numele lor, au încălcat legea și i-au înșelat. Mai mult, știind că acționează ilegal, i-au îndemnat pe oameni să depună cereri pentru ajutor”, a declarat Tarnavschi.

Cazul „ajutoarelor umanitare” rămâne una dintre cele mai mari investigații privind coruperea electorală din istoria Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 1.700 de copii au avut nevoie de intervenția ambulanței de la începutul lunii iunie

De la începutul lunii iunie, echipele Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au intervenit în cazul a 14.716 persoane, dintre care 1.765 de...

Alexei Buzu: ‘Guvernul va aloca 145 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităților amalgamate din Călărași’

Guvernul va aloca 145 de milioane de lei pentru susținerea proiectelor de dezvoltare în cele 17 localități din raionul Călărași care au decis să...

Criză demografică profundă în Republica Moldova. 63 de locuitori au dispărut zilnic din statisticile țării în 2025

Republica Moldova continuă să piardă populație. Potrivit datelor preliminare publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), populația cu reședință obișnuită a țării a ajuns...

Doina Gherman: Responsabilitatea pentru incidentul cu drona din raionul Orhei aparține Rusiei

Responsabilitatea pentru incidentul cu drona care a explodat în raionul Orhei aparține Federației Ruse, indiferent de proveniența aparatului de zbor. Declarația aparține vicepreședintei Parlamentului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.