StiripesurseJustiţieConsiliul Superior al Procurorilor va avea un nou regulament de activitate

Consiliul Superior al Procurorilor va avea un nou regulament de activitate

Publicat:

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va avea un nou regulament de activitate. Documentul care este structurat pe 11 capitole a fost aprobat în ședința de astăzi, comunică Moldpres.

Documentul a fost prezentat de membra CSP, Aliona Nesterov, care a menționat că procesul de elaborare s-a realizat în conformitate cu legislația în vigoare.

Citeşte şi: Scandal cu implicarea unei polițiste la Anenii Noi – Stiripesurse.md

Draftul regulamentului a fost realizat cu implicarea membrilor Consiliului și a reprezentanților aparatului, iar procurorii au fost informați și consultați cu privire la posibilitatea de a înainta propuneri.

„Având în vedere complexitatea și numărul modificărilor necesare, s-a decis abrogarea vechiului regulament și adoptarea unui nou act normativ structurat în 11 capitole”, a menționat sursa citată.


Primul capitol vizează dispozițiile generale – cadru juridic, scop și principii; Competențele Consiliului – atribuții legale și administrative; Componența și competențele membrilor – drepturi, obligații și responsabilități; Alegerea și mandatul membrilor – proceduri și atribuții specifice; Ședințele Consiliului – organizare, desfășurare, înregistrare și motivarea hotărârilor; Examinarea contestațiilor – proceduri pentru contestații și concursuri; Detașarea, suspendarea și eliberarea procurorilor – reglementări disciplinare și administrative; Capitole intermediare – proceduri operaționale și funcționarea organelor subordonate; Dispoziții finale – aplicarea regulamentului și armonizarea cu legislația.

Potrivit sursei citate, regulamentul oferă un cadru clar și transparent pentru activitatea Consiliului, iar hotărârile CSP pot fi contestate în termen de trei zile de la emitere, conform procedurilor legale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

450.000 de pagini de ziare istorice sunt acum disponibile în format digital

450 de mii de pagini de ziare istorice sunt disponibile în format digital de marți 21 iulie. Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, colecția include...

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.