StiripesurseExterneÎn discursul său din Pennsylvania Trump a susținut că americanii o...

În discursul său din Pennsylvania Trump a susținut că americanii o duc excelent, deși imaginile legate de economie se cam întunecă  

Publicat:

Discursul lui Trump din Pennsylvania era menit să îndepărteze temerile vizând bunăstarea. Dar el continuat să se îndepărteze de subiect, oprindu-se asupra obiectivelor sale preferate, precum imigrația

Președintele Trump a rostit primul dintr-o serie de discursuri menite să îndepărteze temerile americanilor legate de nivelul lor de trai, dar și-a petrecut o bună parte din timp luând în derâdere termenul de ”bunăstare” și susținând că americanii o duc mai bine decât au dus-o vreodată, scrie THE NEW YORK TIMES, potrivit stiripesurse.ro.

Adresându-se unui grup de susținători entuziaști din Mt. Pocono, Pennsylvania, Trump s-a repezit să spună că americanii, dar mai ales cei din Pennsylvania, o duc foarte bine, el eludând probele care dovedesc puterea redusă de cumpărare a clasei de mijloc.

Citeşte şi: Guvernul a deblocat banii pentru compensațiile la încălzire – Stiripesurse.md

Într-o furtunoasă prezentare care a durat 90 de minute, el a vorbit uneori despre niște initiative economice, dar s-a referit și la discuțiile vizând combaterea imigrației, comparând la un moment dat granițele închise ale țării cu cele din Coreea de Nord.

De asemenea, el s-a lăudat că a salvat US Steel, o companie care, vara trecută, a fost vândută gigantului japonez Nippon Steel în urma unui acord care oferea guvernului “partea de aur”, iar lui Trump un glas impunător în conducerea firmei.


Președintele a confundat de mai multe ori reducerea inflației cu cea a prețurilor – care ar duce la deflație, cu riscurile de rigoare. “Prețurile noastre scad într-un mod uimitor”, a susținut el, după care a părăsit subiectul. Ulterior, el a spus că “inflația s-a oprit”. Propriul său Birou de Statistică din Sectorul Muncii a arătat că, în septembrie, inflația se apropia de un procent de 3%, adică aproape exact acolo unde se afla și la sfârșitul Administrației Biden.

Citeşte şi:  Lilian Carp: Am votat pentru normalitatea care trebuie să se întoarcă în municipiu

Consilierii politici ai lui Trump se tem în mod clar că, spunându-le alegătorilor că o duc bine, ar putea repeta o greșeală făcută și de adversarul și predecesorul lui Trump, fostul președinte Joseph R. Biden Jr.

Pentru a-și susține cauza, Trump a venit înarmat cu un vraf de statistici atent selectate și l-a acuzat pe Biden că i-a lăsat moștenire “cea mai mare inflație din istorie”. După care el a recunoscut că Susie Wiles, șefa personalului Casei Albe, i-a spus recent că “Trebuie să ne începem campania, domnule”. (În mod inexplicabil, președintele a numit-o pe dna Wiles “Susie Trump”).

Trump ar fi trebuit să-și concentreze atenția exclusiv asupra economiei, dar el a ignorat deseori textul care îi străfulgera în fața ochilor, revenind mereu asupra țintelor sale preferate.

El i-a atacat pe transexualii americani, l-a tot condamnat pe Biden pentru inflație și pentru imigrația ilegală – e „un ticălos adormit care ne-a distrus țara”, a spus el, după care a ridicat mulțimea în picioare cerându-i lui Ilhan Omar, un deputat democrat din Minnesota, să părăsească țara.

Ulterior în discursul său, el a atacat mașinile electrice, reluând și apelul „forează, dragă, forează” (aluzie la industria extractivă, n. rd.). El s-a lăudat totodată că a salvat industria cărbunelui, deși locurile de muncă din minerit s-au redus în cursul primului său mandat.

Spectacolul oferit de Trump a ridicat o întrebare fundamentală: la mai bine de un an după ce a învins-o pe Kamala Harris, cea care l-a înlocuit pe Biden în cursa prezidențială, el încă mai poate să-și învinovățească predecesorul de toate relele din țară?

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care e distanța ideală dintre casă și birou? Un studiu pe 13.000 de oameni are răspunsul

Cu cât locuiești mai departe de birou, cu atât îți pui sănătatea în pericol. Un studiu suedez realizat pe aproximativ 13.000 de persoane arată...

Ce au în comun adulții care au multe cunoștințe, dar niciun prieten. Răspunsul psihologiei

Motivul pentru care ne este aproape imposibil să ne facem un prieten apropiat după 30 de ani nu ține de timp sau de ocazii....

24 aprilie: Ziua internaţională a multilateralismului şi a diplomaţiei pentru pace (ONU)

La 24 aprilie este marcată Ziua internaţională a multilateralismului şi a diplomaţiei pentru pace ("International Day of Multilateralism and Diplomacy for Peace"), prima celebrare...

Evenimentele Zilei de 24 aprilie în Istorie

24 aprilie este a 114-a zi a calendarului gregorian. Sărbătorile Zilei de 24 aprilie(BOR) Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ierarhi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.