StiripesurseSocialCOMPENSAȚII. Peste 600 de mii de gospodării vor primi ajutor pentru...

COMPENSAȚII. Peste 600 de mii de gospodării vor primi ajutor pentru sezonul rece; plățile încep astăzi

Publicat:

Un număr de 605 538 de gospodării, echivalentul a aproximativ 1 216 000 de persoane, vor beneficia de compensații la energie din partea Guvernului, anunță premierul Alexandru Munteanu.

Potrivit acestuia, mai mult de jumătate dintre solicitanți vor primi valoarea maximă a compensației –

  • 800 de lei pentru combustibili solizi și
  • 1000 de lei pentru alte surse de energie.

Premierul precizează că plățile vor fi transferate începând de astăzi pentru cei care au indicat în cererea depusă un card bancar sau social. Pentru persoanele care nu au oferit aceste date, banii vor putea fi ridicați de luni, 15 decembrie, la orice oficiu poștal, în baza buletinului de identitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Agenda europeană a R.Moldova, discutată la Chișinău cu o delegație din Polonia

Agenda europeană a Republicii Moldova, progresele în implementarea reformelor și cooperarea bilaterală au fost principalele subiecte abordate la întrevederea dintre viceprim-ministra pentru Integrare Europeană,...

CEDO a comunicat Guvernului R.Moldova cazul jurnalistei Julieta Savițchi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat Guvernului Republicii Moldova cauza Savițchi c. Republica Moldova (cererea nr. 32326/20), care vizează presupusa privare de...

Armistițiul a murit: SUA bombardează 80 de ținte în Iran, Teheranul atacă baze americane

Conflictul dintre Statele Unite și Iran s-a reaprins la doar câteva săptămâni după memorandumul care pusese capăt primei faze a confruntării. În ultimele ore,...

Moldova va găzdui Conferința președinților parlamentelor statelor candidate la UE, în vara anului 2027

Republica Moldova va găzdui, în vara anului 2027, următoarea ediție a Conferinței președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Decizia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.