StiripesurseȘtirile zileiAmericanii mai dau o lovitură palestinienilor. Relaţiile diplomatice vor fi la...

Americanii mai dau o lovitură palestinienilor. Relaţiile diplomatice vor fi la pragul minim

Publicat:

Statele Unite ale Americii vor include consulatul lor general, care serveşte ca reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni la Ierusalim, în ambasada din Israel transferată recent în Oraşul Sfânt, retrogradând astfel nivelul de reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni, a anunţat joi secretarul de stat american, Mike Pompeo, relatează AFP, potrivit agerpres.

Palestinienii au asimilat imediat această decizie cu închiderea consulatului general, o reprezentare diplomatică directă şi specifică, şi au denunţat un act “ideologic” în favoarea Israelului.

Citeşte şi: Pentru Trump, situaţia e clară: ‘ Pare cert, Khashoggi e mort. Consecinţele vor fi severe!’ – VIDEO

Într-un context de degradare continuă a relaţiilor cu administraţia preşedintelui american Donald Trump, anunţul secretarului de stat american este o lovitură suplimentară pentru palestinieni.

Până acum, Statele Unite aveau în Ierusalim o ambasadă, care a fost mutată în luna mai de Tel Aviv, şi un consulat general care servea ca reprezentare diplomatică pe lângă palestinieni.


Acum, SUA vor fi una dintre singurele puteri majore care nu vor avea o astfel de reprezentare pe lângă palestinieni. Consulatul general va fi înlocuit de o nouă Unitate de afaceri palestiniene, în cadrul ambasadei, a precizat Pompeo.

Un oficial al Departamentului de Stat a declarat, sub rezerva anonimatului, că postul de consul general va fi “eliminat” şi că titularul actual al postului va trebui să revină la Washington.

“După deschiderea, la 14 mai, a ambasadei americane în Israel la Ierusalim, ne aşteptăm să avem o performanţă semnificativă şi să ne sporim eficacitatea” prin fuziune, a declarat Pompeo, potrivit unui comunicat.

Această decizie “nu este semnalul unei schimbări a politicii SUA privind Ierusalimul, Cisiordania sau Fâşia Gaza”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.

El a afirmat că Statele Unite continuă “să nu se pronunţe asupra problemelor legate de statutul final (al Ierusalimului), inclusiv de graniţe”.

“Graniţele specifice ale suveranităţii israeliene asupra Ierusalimului fac obiectul unor negocieri asupra statutului final între părţile” israeliană şi cea palestiniană, a spus Pompeo.

Citeşte şi: Putin bagă-n sperieţi pe toată lumea: ‘ În caz de război nuclear, vom ajunge în Rai ca martiri; atacatorii vor pieri ca nişte păcătoşi!’

“Decizia americană de desfiinţare a consulatului american nu are nimic de-a face cu eficienţa, ci cu voinţa de a flata o echipă ideologică americană (determinată să) recompenseze încălcările drepturilor şi crimele israeliene”, a afirmat, în reacţie, numărul doi al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Saeb Erekat.

“Administraţia Statelor Unite a aderat total la discursul israelian privind Ierusalimul şi problema refugiaţilor şi a coloniilor”, a adăugat el.

“Statele Unite nu pot juca niciun rol în efortul de pace” dintre palestinieni şi israelieni, a apreciat responsabilul palestinian.

Liderul Autorităţii Naţionale Palestiniene Mahmoud Abbas a îngheţat relaţiile cu administraţia Trump după ce preşedintele american a anunţat în decembrie 2017 recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, gest care a marcat o schimbare radicală după zeci de ani de diplomaţie americană şi de consens internaţional.

Palestinienii revendică Ierusalimul de Est, anexat de Israel, drept capitala unui viitor stat palestinian, în timp ce Israelul consideră Ierusalimul capitala sa “indivizibilă”.

Statutul Ierusalimului este una dintre cele mai spinoase probleme în soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care pare a fi din ce în ce mai îndepărtată.

Din decembrie 2017, SUA au ignorat condamnarea internaţională şi au transferat ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, ceea ce a coincis cu violenţe sângeroase în teritoriul palestinian din Fâşia Gaza.

Guvernul american a anunţat în luna septembrie închiderea misiunii diplomatice palestiniene la Washington, acuzându-i pe liderii palestinieni că refuză să discute cu administraţia Trump şi să participe la negocieri de pace cu Israelul, sub egida SUA.

Washingtonul a anunţat, de asemenea, încetarea asistenţei financiare bilaterale şi a contribuţiilor sale la Agenţia ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni (Unrwa).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.