StiripesurseȘtirile zileiLukoil a intrat pe lista neagră a Guvernului

Lukoil a intrat pe lista neagră a Guvernului

Publicat:

Guvernul Republicii Moldova a decis alinierea la unele măsuri restrictive internaţionale ale Statelor Unite ale Americii instituite, pe 22 octombrie 2025, împotriva companiilor petroliere ruse. Este vorba de giganții Rosneft și Lukoil.

Potrivit unei decizii a Consiliului interinstituțional de supervizare (CIS) condus de premierul Alexandru Munteanu, măsura a fost luată in conformitate cu prevederile din Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale și având în vedere riscurile generate de activităţile companiilor petroliere ruse, sancţionate pentru finanţarea şi susţinerea capacităţilor de agresiune ale Federaţiei Ruse, transmite mold-street.com.

Citeşte şi: Un martor-cheie îi pune ‘capac’ lui Ion Creangă: „statul trebuie să fie mai dur cu Găgăuzia” – Stiripesurse.md

Or, acestea contribuie indirect Ia destabilizarea securităţii regionale, Ia amplificarea ameninţărilor la adresa ordinii internaţionale și Ia afectarea intereselor de securitate ale Republicii Moldova.

Totodată, decizia a fost luată în scopul prevenirii utilizării sistemului financiar și economic naţional în sprijinul acestor activităţi.


De notat că grupul rusesc Lukoil deține Lukoil-Moldova, care controlează cea mai mare rețea de benzinării din Republica Moldova, trei depozite și o cotă de peste 20% din piața cu amănuntul și circa 40% din importuri de motorină, iar la combustibil pentru avioane – 100%.

Menționăm că Guvernul a decis deja să preia infrastructura petrolieră la Aeroport și refuză investiția companiei ruse Lukoil.

Astfel, Consiliul pentru examinarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului a decis refuzul aprobării activității investiționale a Lukoil-Moldova. Totodată, a fost stabilită revenirea, în termen de 20 de zile, la situația de acum 20 de ani, când compania a preluat infrastructura complexului petrolier „Aeroport”. Astfel, bunurile prevăzute în contractul din 2005 urmează să fie transmise în proprietatea statului.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că decizia a fost luată și ca urmare a neîndeplinirii mai multor cerințe impuse companiei în mai 2024. Potrivit premierului, Lukoil-Moldova nu a realizat în termen condițiile stabilite de Consiliu, inclusiv cele ce vizau reorganizarea activității și reducerea riscurilor pentru securitatea statului.

În cadrul verificărilor, Consiliul a cerut înstrăinarea complexului petrolier amplasat în vecinătatea Aeroportului Internațional Chișinău, modificarea structurii corporative, prin excluderea entităților supuse sancțiunilor internaționale și înstrăinarea depozitului petrolier de pe strada Muncești. Termenele pentru îndeplinirea acestor cerințe au fost extinse de câteva ori.

În paralel, Grupul de lucru pentru gestionarea riscurilor asociate sancțiunilor internaționale a sesizat organele competente, pentru a examina procedura din 2005 privind preluarea terminalului petrolier aeroportuar.

Executivul susține că revenirea infrastructurii în proprietatea statului este necesară pentru a asigura funcționarea sigură a alimentării aeronavelor cu combustibil și pentru protejarea securității naționale și a infrastructurii critice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cooperarea moldo-ungară, în atenția miniștrilor de Externe de la Chișinău și Budapesta

Cooperarea moldo-ungară și parcursul european al Republicii Moldova au fost în centrul unei convorbiri telefonice dintre viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai...

180 de containere pentru gunoi din capitală au fost reparate sau înlocuite

Echipele Regiei „Autosalubritate” au reparat, în luna mai, aproximativ 150 de containere de pe platformele de colectare a deșeurilor și din camerele de acumulare...

Noua hartă a războiului din Ucraina. Schimbare majoră anunțată de generalul Sîrski

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a declarat luni că forțele Kievului au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu de la...

Ministerul Agriculturii a prezentat un raport privind programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în UE

Programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în Uniunea Europeană a fost prezentat ieri de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în cadrul reuniunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.