StiripesurseJustiţieVladimir Plahotniuc, din nou în fața instanței în dosarul „Frauda bancară”

Vladimir Plahotniuc, din nou în fața instanței în dosarul „Frauda bancară”

Publicat:

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost prezent astăzi în instanță în dosarul cunoscut generic drept „Frauda bancară”, ajuns la faza de examinare a probelor apărării.

Întrebat despre condițiile de detenție din Penitenciarul nr. 13, Plahotniuc a declarat că „eu nu sunt alintat, chiar dacă am văzut alte condiții. În celulă eu conspectez materialele din dosar”. Oficialul s-a declarat nevinovat în dosarul în care este învinuit și a recomandat jurnaliștilor „să ciulească urechile” la declarațiile sale din instanță, transmite rupor.md.

În calitate de martor a fost audiat Andrian Candu, fost președinte al Parlamentului și finul de cununie al lui Plahotniuc. Despre Candu, Plahotniuc a spus că „poate să confirme totul, el o să confirme adevărul și o să-l auziți aici. Fiecare martor exprimă ceea ce cunoaște”. Procurorul de caz a precizat că relația de naș-cumătru dintre Plahotniuc și Candu nu constituie un impediment legal pentru audierea martorului, potrivit codului de procedură, conform realitatea.md.

Întrebat dacă a fost „capul” schemei de furt al miliardului, Plahotniuc a răspuns: „Sigur că nu. Doar că trebuie asta să probeze acuzarea, care n-are niciun martor”.

Referitor la perioada în care ar fi fugit timp de șase ani de justiție, Plahotniuc a replicat ironic: „Doamne ferește. De unde ați auzit asta? M-ați văzut așa prin tufișuri fugind?”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.