StiripesurseSocialVIDEO Taxarea coletelor din China se va face treptat

VIDEO Taxarea coletelor din China se va face treptat

Publicat:

La o zi după ce ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că autoritățile intenționează să impoziteze, începând cu anul viitor, fiecare colet comandat pe platformele Temu, Shein, Joom sau AliExpress, acesta a venit cu precizări. Gavriliță spune acum că Guvernul nu urmărește o taxare rapidă sau dură, ci introducerea treptată a măsurii, astfel încât impactul asupra cetățenilor să fie cât mai redus.

Ministrul afirmă că taxele ar urma să fie incluse direct în prețul produselor, conform practicilor internaționale, transmite jurnaltv.md.

Citeşte şi: România: Procurorii ICCJ, 37 de percheziții într-un dosar de falsificare a cetățeniei române pentru oligarhi ruși – Stiripesurse.md

„Obiectivul nu este să taxăm cât mai curând sau cât mai sever. Obiectivul este ca atunci când vom face, de exemplu spre mijlocul anului următor, să o facem într-un mod în care cetățeanul să nu resimtă aceste prețuri. Aceste taxe să fie incluse în preț, așa cum sunt deja pentru achizițiile pentru softuri, subscrieri”, a menționat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Ministrul a mai spus că taxarea coletelor reprezintă o practică internațională și că Republica Moldova nu inventează ceva nou în acest sens.


„Este o practică internațională. Nu inventează Moldova taxarea coletelor. Este o practică pe care o aplică toți sau încep să o aplice, pentru că devine o problemă foarte și foarte semnificativă, prin care bugetele statelor pur și simplu nu pot să existe foarte mult dacă însăși renunțăm la principiul de impozitare”, a adăugat ministrul.

Marți, 16 decembrie, Andrian Gavriliță a spus că măsura ar urma să aducă venituri suplimentare la buget și să reducă concurența neloială.

Anterior, deputatul PAS Radu Marian a declarat că autoritățile nu vor interveni în acest an în cazul achizițiilor de pe platforme online precum Temu, Shein sau AliExpress. În octombrie curent, deputatul a afirmat că produsele ieftine din China, cumpărate de cetățeni prin platforme online, îi afectează pe antreprenorii din Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.