StiripesurseCultură și MediaDiverseUn muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti...

Un muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti moştenitorilor unor negustori evrei

Publicat:

Descendenţii unor negustori de artă evrei din Germania, fraţii Lion, au primit înapoi de la Germanisches Nationalmuseum (Muzeul Naţional German), din oraşul Nuremberg (sud), cinci opere de artă furate în timpul perioadei naziste, informează vineri DPA.

Fraţii Louis, Hans şi Fritz Lion au fost persecutaţi pentru că erau evrei şi au fost forţaţi să renunţe la afacerea pe care o deţineau sub presiunea circumstanţelor acelor vremuri, se spune într-un comunicat transmis vineri de muzeu, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Decizia restituirii a avut la bază o cercetare detaliată privind provenienţa obiectelor, precum şi recunoaşterea responsabilităţii istorice, se mai spune în comunicat.

Patru obiecte sunt restituire moştenitorilor, printre care şi o vază aurită care datează din secolul al XVIII-lea şi un paravan cu şase panouri din secolul al XIX-lea.


Muzeul răscumpără de la moştenitori o cruce cu o semnificaţie istorică importantă la un preţ corect şi rezonabil, se mai spune în comunicat.

Potrivit comunicatului, obiectul este o cruce de procesiune, care era purtată pe un stâlp, în fruntea procesiunii.

Crucea, creată în anul 1310 în apropiere de Regensburg, este o raritate întrucât pe ambele feţe este pictată imaginea lui Isus răstignit.

Crucea a făcut parte mulţi ani din expoziţia permanentă a muzeului. Prin această achiziţie, va fi în continuare accesibilă publicului.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Moştenitorii au apreciat dialogul bun şi constructiv cu muzeul, precum şi ”recunoaşterea promptă” a problemei în câteva luni.

”Soluţia adoptată onorează soarta fraţilor Lion, care au fost persecutaţi, şi reprezintă un act important de dreptate istorică în Nuremberg”, a spus avocatul moştenitorilor, Hannes Hartung.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.