StiripesurseȘtirile zileiO moldoveancă a fost găsită moartă într-un apartament din Italia

O moldoveancă a fost găsită moartă într-un apartament din Italia

Publicat:

O moldoveancă, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită moartă în locuința sa din centrul istoric al localității Rocca Priora, lângă Roma.

Citește și: Demisii „la pachet” după incidentul de Ziua Poliției

Potrivit NewTV, anchetatorii spun că aceasta ar fi suferit o rană la cap care i-a fost fatală. Oamenii legii iau în calcul ipoteza unei crime.

Alerta a fost dată de partenerul femeii, moldovean și el. Partenerul ei ar fi intrat în locuință împreună cu un prieten, după o seară petrecută în oraș, și ar fi descoperit-o inconștientă, sunând imediat la numărul de urgență.

La fața locului a ajuns o ambulanță, însă, deși echipajul medical a încercat manevrele de resuscitare, viața Irinei nu a mai putut fi salvată. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă rana la cap a fost provocată de o cădere accidentală, posibil în urma unui episod medical, sau dacă este compatibilă cu o agresiune. Niciun vecin nu ar fi raportat țipete ori zgomote suspecte în intervalul respectiv.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.