StiripesurseEconomieLinia Vulcănești–Chișinău, aproape de punerea în funcțiune. Încep testările

Linia Vulcănești–Chișinău, aproape de punerea în funcțiune. Încep testările

Publicat:

Linia de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău, considerată un proiect-cheie pentru independența energetică a Republicii Moldova, este aproape de a fi dată în exploatare. În perioada următoare urmează să înceapă etapele de testare, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei conferințe de presă, informează MOLDPRES.

„Linia Vulcănești–Chișinău este astăzi aproape de a fi dată în exploatare, urmând să înceapă etapele de testare. Această linie conectează direct Republica Moldova la sistemul energetic al României și, implicit, la rețeaua europeană ENTSO-E, oferind stabilitate, siguranță și capacitate de reacție în situații de criză”, a declarat ministrul Energiei.

Totodată, Dorin Junghietu a precizat că avansează și alte proiecte strategice de interconectare, precum Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș, care vor spori capacitatea de schimb transfrontalier de energie electrică și vor consolida integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană.

Lucrările de construcție ale liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău au început efectiv în aprilie 2024 și fac parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care aproximativ 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei.

Linia are o lungime totală de 157 de kilometri, traversează 35 de localități din opt raioane și conectează Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport este de până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie electrică al țării în perioadele de vârf.


Autoritățile subliniază că proiectul are o importanță strategică majoră pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, întrucât va permite importul de energie electrică din România și de pe alte piețe europene fără a tranzita Centrala electrică moldovenească din regiunea transnistreană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.