StiripesurseExterneComisia Europeană anunță că noile norme de raţionalizare a evaluărilor substanţelor...

Comisia Europeană anunță că noile norme de raţionalizare a evaluărilor substanţelor chimice la nivelul UE intră în vigoare la 1 ianuarie

Publicat:

Comisia Europeană a anunţat marţi că de la 1 ianuarie va intra în vigoare pachetul „o substanţă, o evaluare” (OSOA), un pas important către o protecţie mai bună şi mai rapidă a sănătăţii oamenilor şi a mediului, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Acest pachet este un rezultat esenţial al Strategiei pentru promovarea sustenabilităţii în domeniul substanţelor chimice. Aceasta va face ca evaluările substanţelor chimice să fie mai coerente, mai transparente şi mai eficiente în întreaga legislaţie a UE, acoperind produse precum jucăriile, alimentele, pesticidele şi biocidele. Acest nou cadru va contribui, de asemenea, la identificarea mai timpurie a riscurilor şi va permite acţiuni mai rapide atunci când este necesar, a precizat Executivul comunitar, transmite Agerpres.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Pachetul „o substanţă, o evaluare” este alcătuit din trei propuneri legislative: un regulament de instituire a unei platforme comune de date privind substanţele chimice; un regulament de reatribuire a sarcinilor tehnice şi de îmbunătăţire a cooperării între agenţiile UE şi o directivă privind reatribuirea sarcinilor tehnice Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA).

În centrul său se află o nouă platformă comună de date privind substanţele chimice care urmează să fie operaţională în următorii trei ani. Accesibilă tuturor, această platformă va acţiona ca un element central, reunind date chimice colectate în temeiul diferitelor acte legislative ale UE. Aceasta va permite autorităţilor publice să reutilizeze mai uşor informaţiile privind substanţele chimice, sprijinind un proces decizional mai bun.


Noile măsuri vor consolida cooperarea dintre agenţiile UE pentru produse chimice prin clarificarea repartizării sarcinilor, reducerea duplicării activităţilor şi consolidarea sarcinilor ştiinţifice şi tehnice. Pachetul OSOA introduce, de asemenea, un cadru de monitorizare şi de perspectivă pentru a detecta mai devreme riscurile chimice emergente. Prin colectarea sistematică de date şi utilizarea indicatorilor şi a instrumentelor de avertizare timpurie, UE va fi mai bine pregătită să identifice noi preocupări şi să acţioneze rapid atunci când este necesar.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

„Prin raţionalizarea modului în care sunt evaluate substanţele chimice, putem acţiona mai devreme şi mai decisiv pentru a proteja sănătatea oamenilor şi mediul. Acest nou cadru va facilita accesul la date fiabile, va consolida cooperarea noastră ştiinţifică şi va îmbunătăţi capacitatea UE de a anticipa şi de a gestiona riscurile chimice”, spune comisarul pentru mediu, rezilienţă în domeniul apei şi o economie circulară competitivă, Jessika Roswall.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.