Vacanța de iarnă a elevilor din Republica Moldova se încheie pe 8 ianuarie, potrivit anunțului Ministerului Educației. Totuși, după cele două săptămâni de pauză, școlarii vor reveni la cursuri fie vineri, 9 ianuarie, fie luni, 12 ianuarie, în funcție de decizia fiecărei instituții de învățământ.
Reluarea lecțiilor pentru semestrul al doilea va fi stabilită de școli după consultarea întregii comunități educaționale. În situația în care se optează pentru revenirea la cursuri pe 12 ianuarie, instituțiile vor decide modul de recuperare a lecțiilor din ziua de vineri, 9 ianuarie, până la finalul anului de studii, potrivit tv8.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Într-un comunicat, reprezentanții Ministerului Educației îi îndeamnă pe elevi și profesori să profite de ultimele zile de vacanță pentru odihnă și timp petrecut alături de familie, subliniind importanța respectării regulilor de siguranță pentru ca perioada sărbătorilor să se încheie fără incidente.
În această perioadă, părinții și persoanele care au în grijă minori trebuie să acorde o atenție sporită surselor de foc, utilizării artificiilor și accesului copiilor în zone periculoase. Lansarea focurilor de artificii de către minori este interzisă, iar cei mici nu trebuie lăsați nesupravegheați în încăperi cu focul aprins în sobă sau în apropierea lacurilor, iazurilor, șantierelor de construcție ori spațiilor forestiere.
Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare
În total, în anul de studii curent, elevii beneficiază de patru vacanțe: cea de toamnă, desfășurată între 27 octombrie și 2 noiembrie, vacanța de iarnă, între 25 decembrie și 8 ianuarie, vacanța de primăvară, programată în perioada 5-8 martie, și vacanța de Paște – între 11 și 20 aprilie.











