StiripesurseȘtirile zileiUn grup de ucraineni și transnistreni – implicat în comiterea escrocheriilor

Un grup de ucraineni și transnistreni – implicat în comiterea escrocheriilor

Publicat:

Polițiștii și procurorii din Bălți au reținut trei persoane cu vârste de 22, 41 și 49 de ani, originare din Ucraina și stânga Nistrului, suspectate de implicare într-un grup criminal organizat, specializat în comiterea escrocheriilor.

CItește și: Constantinov s-ar putea ascunde în Transnistria

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că, la data de 20 decembrie curent, un bărbat de 85 de ani, din Bălți, a fost contactat telefonic de persoane necunoscute, care s-au prezentat drept angajați ai instituțiilor de drept. Sub pretextul investigării unor presupuse tranzacții ilegale și a necesității de a schimba locul de depozitare a mijloacelor financiare într-o instituție bancară „mai sigură”, aceștia au indus victima în eroare și au obținut 33.000 de dolari SUA și 15.300 de euro.

Polițiștii au identificat și reținut suspecții. Cei trei au fost plasați în izolatorul de detenție provizorie pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă, zeci de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE

Deputații se vor întruni vineri, 2 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se...

Averea de nabab a fostului şef de la Moldatsa

Fostul administrator al Moldatsa, Dumitru Vangheli, și-a depus declarația de avere la încetarea mandatului, după ce a demisionat în contextul scandalului privind informațiile false...

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor de pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare. Toate propunerile au vizat invitarea membrilor Guvernului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.