StiripesurseȘtirile zileiPoliția de Frontieră pregătește măsuri suplimentare pentru traficul de Revelion

Poliția de Frontieră pregătește măsuri suplimentare pentru traficul de Revelion

Publicat:

În contextul estimării unei intensificări a traficului de persoane și vehicule, odată cu apropierea sărbătorii de Revelion, Poliția de Frontieră anunță suplinirea efectivelor și deschiderea unor artere suplimentare la punctele de trecere a frontierei, pentru a preveni aglomerările, transmite IPN.

Potrivit instituției, acolo unde va fi necesar, va fi aplicată procedura „Revers”. Totodată, autoritățile naționale cooperează cu cele din România și Ucraina pentru monitorizarea și gestionarea fluxurilor de trafic la frontieră.

În mod tradițional, cele mai solicitate puncte de trecere rămân Leușeni, Sculeni și Palanca.

Pentru reducerea timpului de așteptare, călătorii sunt îndemnați să opteze și pentru puncte de trecere mai puțin aglomerate. Astfel, ca alternative pentru Leușeni pot fi utilizate punctele Leova–Bumbăta și Cahul–Oancea.

În locul punctului Sculeni, frontiera poate fi traversată prin Costești–Stânca sau Lipcani–Rădăuți Prut, iar pentru Palanca este recomandat punctul Tudora–Starokazacie.

Călătorii care urmează să zboare de pe Aeroportul Internațional Chișinău sunt sfătuiți să se prezinte cu cel puțin trei ore înainte de ora decolării, pentru a avea suficient timp la dispoziție pentru parcurgerea tuturor formalităților.

Informațiile actualizate privind situația în timp real a punctelor de trecere a frontierei pot fi consultate pe platformele oficiale ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela Linia Verde a Poliției de Frontieră, la numărul 022 259 717, sau Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal, la 022 788 888.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.