StiripesurseȘtirile zileiPrognoza principalilor indicatori macroeconomici pentru 2026–2028

Prognoza principalilor indicatori macroeconomici pentru 2026–2028

Publicat:

Economia Republicii Moldova este estimată să urmeze, în perioada 2026–2028, o traiectorie de creștere moderată, susținută de implementarea Planului de Creștere a Republicii Moldova și de avansarea reformelor structurale, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, citate de IPN.

Produsul Intern Brut (PIB) nominal este prognozat să crească de la 351,5 miliarde de lei în 2025 la 440,2 miliarde de lei în 2028, iar rata reală de creștere economică se estimează că va accelera treptat, atingând 3,6% în 2028.

Veniturile bugetului de stat sunt prognozate să crească de la 75,8 miliarde de lei în 2025 la 91,1 miliarde de lei în 2028, în timp ce deficitul bugetar se va menține în intervalul 5,5%–4,1% din PIB.

Potrivit prognozei Băncii Naționale a Moldovei, după nivelurile ridicate înregistrate în 2025, rata inflației este așteptată să scadă treptat și să se stabilizeze între 4,3% și 5,0% în perioada 2026–2028, contribuind la menținerea stabilității prețurilor și a puterii de cumpărare.

Totodată, cursurile medii de schimb pentru dolarul SUA și euro sunt estimate să rămână relativ stabile, oferind predictibilitate sporită mediului economic și financiar.


Autoritățile menționează că, în ultimii ani, bugetul de stat a beneficiat de sprijin semnificativ din partea partenerilor externi, acordat în contextul crizei energetice și al mediului geopolitic dificil. Totuși, pentru susținerea relansării economice și stimularea dezvoltării durabile, atragerea în continuare a surselor externe de finanțare rămâne esențială.

În primele zece luni ale anului 2025, au fost negociate și semnate 12 acorduri de finanțare, cu o valoare totală de puțin peste 2 miliarde de euro. În ceea ce privește finanțarea internă, emisiunea valorilor mobiliare de stat (VMS) destinată acoperirii necesarului de finanțare va trebui să țină cont de capacitatea de absorbție a pieței interne. Pe termen mediu și lung, riscurile pot fi atenuate prin diversificarea bazei de investitori, inclusiv prin atragerea investitorilor instituționali nebancari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.