StiripesurseȘtirile zileiUn tren de pasageri a sărit de pe şine în Taiwan....

Un tren de pasageri a sărit de pe şine în Taiwan. Cel puţin 18 morţi

Publicat:

Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa duminică după deraierea unui tren în nord-estul Taiwanului, au anunţat autorităţile, revizuind în scădere bilanţul celui mai tragic accident feroviar de pe insulă după mai mult de un sfert de secol, transmite AFP, potrivit agrepres.

Administraţia Căilor Ferate Taiwaneze anunţase iniţial 22 de morţi. Centrul taiwanez de răspuns de urgenţă a afirmat însă duminică seară că 18 persoane au murit, fără să ofere mai multe detalii.

Citește și : SUA se retrag din INF: Kremlinul anunţă că vrea răspunsuri de la Washington

Trenul Puyuma Expres 6432 care circula pe ruta Shulin-Taitung şi avea 366 pasageri la bord, a deraiat în comitatul Yilan (nord-est) la ora locală 16:50 (duminică, 08:50 GMT). Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.

Cele opt vagoane ale trenului au deraiat, dintre care cinci s-au răsturnat în apropierea gării din Xinma.


Această deraiere, cel mai grav accident feroviar din Taiwan în ultimii 27 de ani, s-a soldat, de asemenea, cu 187 de răniţi.

Responsabili au afirmat luni că un mic număr de pasageri sunt în continuare daţi dispăruţi şi că echipele de salvare îşi continuă căutările.

Preşedinta Tsai Ing-wen a mers luni dimineaţă la locul accidentului, solicitând o anchetă asupra cauzelor tragediei.

“Toată lumea este preocupată de cauzele accidentului şi le-am cerut procurorilor să facă lumină asupra situaţiei”, le-a declarat ea jurnaliştilor.

În cursul nopţii, au fost aduse macarale pentru a îndepărta vagoanele de pe linia ferată. Din cauza precipitaţiilor recente, terenul este plin de apă, fapt ce a complicat operaţiunile, astfel încât a fost nevoie să fie aduse platforme de stabilizare pentru buna funcţionare a macaralelor, a informat compania care desfăşoară aceste lucrări.

Citește și : Cazul Khashoggi: 25 de martori au fost convocaţi de procurori (presa turcă)

Înregistrări video realizate imediat după catastrofă şi difuzate de canalele de televiziune au arătat pasageri spărgând ferestrele pentru a ieşi cu dificultate din vagoane.

Supravieţuitorii au povestit că trenul vibra neobişnuit de puternic în timpul călătoriei şi că mergea “foarte repede” înainte de a deraia.

“Trenul s-a oprit de două ori şi ni s-a spus că sunt probleme şi că trebuie reparat, dar a pornit din nou la scurt timp după aceea”, a declarat jurnaliştilor o pasageră.

Circa 100 de militari au fost trimişi pentru a participa la operaţiunile de salvare, potrivit Ministerului Apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.