StiripesurseJustiţieMinistrul Justiției își va exercita calitatea de membru al CSP până...

Ministrul Justiției își va exercita calitatea de membru al CSP până în 2028

Publicat:

Astăzi, 29 decembrie, 54 de deputați au votat proiectul de lege în lectura a doua prin care a fost extinsă perioada de tranziție în care ministrul Justiției exercită calitatea de membru de drept în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) până la data de 1 ianuarie 2028, potrivit zdg.

Autorii proiectului menționează că acest lucru este necesar pentru a asigura stabilitatea şi predictibilitatea procesului de reformă, fără a modifica însă echilibrul constituțional al raporturilor dintre puterea executivă, puterea legislativă şi sistemul organelor procuraturii. Totuși, potrivit unui amendament semnat de deputații Veronica Roșca și Igor Chiriac, ministrul Justiției nu va participa la examinarea contestațiilor împotriva Colegiului de disciplină și etică, precum și la examinarea cauzelor disciplinare împotriva procurorului general, se arată în comunicatul de presă emis de Parlament.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Modificările legislative se mai referă la procesul de evaluare externă. Lista subiecților a fost completată cu o categorie nouă – judecătorii din cadrul Colegiului specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău şi candidații la funcția de judecător din cadrul acestui colegiu. De asemenea, s-a propus extinderea termenului-limită pentru evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor până la 31 august 2026.

La fel, conform noilor reglementări, actele normative ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Consiliului Superior al Procurorilor vor fi publicate în Monitorul Oficial. Totodată, anunțurile despre suplinirea funcțiilor de judecător nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial. Potrivit legislației, acestea se publică în mass-media și pe pagina web a CSM. Proiectul de lege mai propune actualizarea denumirii Agenției Informaționale de Stat „Moldpres”, care anterior a fost reorganizată. Iar noua denumire a Agenției Informaționale Juridice va fi Agenția Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească.


Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.