StiripesurseExterneMedvedev lansează amenințări cu moartea la adresa lui Zelenski, într-un mesaj...

Medvedev lansează amenințări cu moartea la adresa lui Zelenski, într-un mesaj violent pe Telegram

Publicat:

Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat un mesaj cu tentă violentă și plin de insulte la adresa președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, amenințându-l în mod direct cu moartea. Declarațiile au fost făcute într-o postare pe Telegram, comentând mesajul de Crăciun adresat de liderul ucrainean cetățenilor săi.

Medvedev a susținut că Zelenski ar fi „dorit moartea unei persoane”, făcând aluzie la liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Potrivit acestuia, președintele ucrainean nu doar că ar fi exprimat o astfel de dorință, ci ar fi și ordonat atacuri masive împotriva Rusiei.

„Este clar pentru toată lumea că el vrea moartea nu doar a unei persoane, ci a tuturor și a țării noastre. Nu voi scrie aici despre moartea lui violentă, deși chiar acum Moartea îi suflă des în ceafă ticălosului”, a scris Medvedev, citat de publicația germană Bild.

Fostul lider de la Kremlin a mers și mai departe, afirmând că, după o presupusă moarte a lui Zelenski, „trupul îmbălsămat al monstrului verde” ar trebui expus la Kunstkamera din Sankt Petersburg – un muzeu fondat în secolul al XVIII-lea de țarul Petru cel Mare, cunoscut pentru colecțiile sale de exponate neobișnuite.

Declarațiile lui Medvedev au provocat reacții de indignare, fiind considerate un nou episod de retorică extremă și amenințătoare la adresa conducerii Ucrainei, pe fondul războiului declanșat de Rusia.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Adrian Veştea – premier desemnat în România: ‘Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică’

Premierul desemnat Adrian Veştea a transmis că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, mulţumindu-i preşedintelui Nicuşor Dan pentru încrederea acordată. "Îmi asum...

Elon Musk a ajuns primul trilionar din lume

Puțini lideri din lumea afacerilor s-au integrat atât de profund în cultura populară precum Elon Musk, antreprenorul ambițios care a devenit o figură centrală...

Pentru astăzi sunt prognozate ploi în nord și temperaturi de până la +26°C

Meteorologii prognozează pentru duminică, 14 iunie, averse cu descărcări electrice în nordul R. Moldova și cer noros în centrul și sudul țării. Maximele termice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.