StiripesurseExterneRomânia a încasat aproape un miliard de euro de la UE...

România a încasat aproape un miliard de euro de la UE într-o singură zi. Banii vor ajunge la fermieri

Publicat:

România a încasat, luni, 988,7 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), banii urmând să ajungă la fermieri.

Suma reprezintă rambursarea plăţilor în avans efectuate fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, a transmis Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

“Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plăţile noastre către fermieri sunt bine fundamentate şi eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme şi pentru a menţine stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat”, a declarat ministrul de resort, Florin Barbu, citat în comunicat.

Potrivit ministerului de resort, în urma rambursării încasate în data de 5 ianuarie 2026, valoarea totală a rambursărilor de la Comisia Europeană (CE), în perioada 2025-2026, se ridică la aproximativ 4,08 miliarde euro şi include toate defalcările pe fonduri europene gestionate de România.


Prin aceste rambursări se confirmă corecta derulare a plăţilor către fermieri, se asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăţi şi se diminuează presiunea asupra bugetului naţional, fondurile fiind decontate de Comisia Europeană, notează MADR.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Reprezentanţii ministerului precizează că, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), va continua autorizarea şi plata sumelor aferente campaniei în curs, în aşa fel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul care li se cuvine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.