Rusia ar fi recrutat tineri gameri din Africa de Sud prin platforma Discord pentru a-i atrage să lupte în războiul împotriva Ucrainei, relatează Bloomberg, citând documente și corespondențe aflate în posesia redacției.
Potrivit agenției, este vorba despre doi bărbați de aproximativ 20 de ani din Republica Africa de Sud, pasionați de jocul video Arma 3, care au plecat la război în iulie 2024. Cei doi comunicau frecvent pe Discord, unde ar fi fost contactați de o persoană care s-a prezentat sub pseudonimul „Dash” și care ar fi acționat ca recrutor.
După discuțiile online, tinerii s-au întâlnit la Cape Town, apoi au mers la Consulatul Rusiei, conform mesajelor analizate de Bloomberg. Pe 29 iulie, aceștia au zburat spre Rusia prin Emiratele Arabe Unite, unde s-au întâlnit cu recrutorul, iar la începutul lunii septembrie au semnat contracte pe un an cu Ministerul Apărării al Federației Ruse.
Surse citate de Bloomberg afirmă că, după câteva săptămâni de instruire de bază, unul dintre sud-africani a fost trimis pe front în Ucraina, unde a servit ca ajutor de aruncător de grenade. Ultima dată a luat legătura cu familia pe 6 octombrie 2024, iar pe 17 decembrie, prietenul său a informat familia că acesta a murit în lupte.
Soarta celui de-al doilea tânăr rămâne necunoscută, iar autoritățile sud-africane nu au confirmat oficial informațiile privind implicarea cetățenilor lor în armata rusă.
Cazul ridică semne de întrebare privind utilizarea platformelor de gaming și a comunităților online pentru recrutare militară, în contextul în care Rusia caută noi surse de personal pentru continuarea operațiunilor militare din Ucraina.












