StiripesurseExterneCe s-ar întâmpla cu planeta dacă Trump ar controla tot petrolul...

Ce s-ar întâmpla cu planeta dacă Trump ar controla tot petrolul Venezuelei

Publicat:

Venezuela dispune de cele mai mari rezerve confirmate de petrol la nivel global – peste 300 de miliarde de barili. Cu toate acestea, petrolul aflat sub solul țării este printre cele mai poluante existente.

Capturarea președintelui Nicolás Maduro și interesul manifestat de președintele SUA, Donald Trump, pentru exploatarea acestor resurse ridică întrebări serioase legate de consecințele asupra climatului mondial, arată CNN, potrivit Mediafax.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Majoritatea stocului de petrol venezuelean provine din bazinul fluviului Orinoco. Mai este cunoscut drept „heavy sour crude”. Acesta este un țiței dens, vâscos și bogat în carbon, similar cu cel extras din nisipurile bituminoase canadiene. Gradul ridicat de poluare nu este o chestiune ideologică, ci una tehnică: acest tip de petrol este mult mai greu de extras și rafinat decât țițeiul convențional, mai precizează CNN.

Pentru a fi pompat, țițeiul trebuie încălzit cu abur. Iar acest proces consumă cantități mari de energie și bazat în principal pe gaze naturale – o sursă importantă de emisii.


Dificultățile nu se opresc odată cu scoaterea petrolului din pământ. Conținutul ridicat de sulf îngreunează rafinarea, necesitând instalații speciale și consum suplimentar de energie. În plus, infrastructura petrolieră a țării este învechită și slab întreținută. Astfel, crește riscul de scurgeri, ardere controlată a gazelor (flaring) și eliberarea accidentală de emisii.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, Venezuela are o intensitate a emisiilor de metan de aproximativ șase ori mai mare decât media globală. Metanul este un gaz cu efect de seră de peste 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon pe termen scurt. Arderea gazelor reziduale din câmpurile petroliere agravează semnificativ situația. În prezent, emisiile generate pentru fiecare baril de petrol venezuelean sunt de peste două ori mai mari decât media mondială.

Unii susțin că implicarea companiilor americane ar putea diminua intensitatea emisiilor, așa cum s-a întâmplat în alte regiuni. Totuși, specialiștii avertizează că există limite clare. Chiar și cu tehnologii moderne, petrolul greu din Venezuela va rămâne foarte poluant, iar reducerea flaring-ului implică costuri extrem de ridicate.

Impactul ecologic nu se limitează la emisii. Țara se confruntă cu conducte deteriorate și echipamente vechi, ceea ce duce la numeroase scurgeri de petrol. Deși datele oficiale sunt incomplete, rapoartele independente indică sute de incidente în ultimii ani, afectând solul, apele și comunitățile locale.

Dincolo de aspectele climatice, exploatarea intensivă a petrolului venezuelean ridică și probleme economice. Producția s-a redus drastic începând cu 2016, iar menținerea nivelului actual ar necesita investiții de peste 50 de miliarde de dolari în următorii 15 ani. Pentru a reveni la nivelurile istorice ar fi nevoie de aproape 200 de miliarde de dolari, într-un context global în care cererea de petrol ar putea atinge un vârf și apoi să scadă.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Chiar dacă o creștere a producției venezuelene nu ar însemna neapărat mai mult petrol disponibil pe piața internațională, efectele climatice indirecte ar putea fi considerabile. Experții avertizează că o astfel de strategie ar putea devia atenția de la tranziția energetică. De asemenea ar intensifica competiția pentru resurse și ar frâna cooperarea internațională în combaterea schimbărilor climatice.

Controlul asupra petrolului venezuelean nu ar reprezenta doar o mutare geopolitică importantă, ci și un pas riscant din perspectiva mediului. Chiar și în cel mai optimist scenariu, acest „aur negru” rămâne printre cei mai poluanți combustibili fosili din lume – într-un moment în care omenirea caută alternative mai curate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Avem șansa istorică să devenim stat UE

Candidatul PAS la șefia Guvernului, Vasile Tofan, argumentează, într-o postare pe pagina sa de socializare, motivul pentru care a acceptat să preia conducerea Executivului. Citește...

Chișinăul cere suspendarea reformei „Restart” în educație

Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău solicită suspendarea reformei „Restart” în educație până la efectuarea unei evaluări independente a impactului juridic,...

Firma directorului de la Moldsilva ar fi câștigat un contract public de milioane

Directorul Agenției „Moldsilva”, Nicolae Munteanu, deține 50% din compania Serv MC Com SRL, condusă de Dina Cătănoi, firmă care a câștigat, în octombrie 2024,...

Zeci de mii de gospodării și-au schimbat electrocasnicele cu ajutorul statului

Peste 40 de mii de gospodării din R. Moldova și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente datorită programului EcoVoucher, reducându-și facturile la lumină. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.