StiripesurseExterneBrazilia speră ca acordul comercial între Mercosur şi UE să intre...

Brazilia speră ca acordul comercial între Mercosur şi UE să intre în vigoare de anul acesta

Publicat:

Brazilia are încredere că acordul comercial între Mercosur şi Uniunea Europeană va intra în vigoare în 2026, în contextul aşteptărilor ca acesta să fie semnat pe 17 ianuarie în Paraguay iar Congresul brazilian să îl aprobe în primul semestru, au declarat, vineri, surse oficiale, citate de agenţia EFE, transmite Agerpres.

„Aşteptările noastre sunt să intre în vigoare chiar în acest an”, a afirmat vicepreşedintele Braziliei, Geraldo Alckmin, la o conferinţă de presă organizată cu ocazia iminentei semnări „a celui mai mare acord între blocuri de ţări din lume”, după 25 de ani de negocieri.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova  

Alckmin, care este şi ministru al Dezvoltării, Industriei şi Comerţului, a afirmat că, după ce va fi semnat, acordul trebuie să fie internalizat, adică să fie aprobat de parlamentele ţărilor Mercosur şi de Parlamentul European.

„Dar, dacă Parlamentul Braziliei îl aprobă în primul semestru, va intra în vigoare fără să depindă de aprobarea celorlalte ţări. De aceea aşteptarea noastră este să înceapă să se aplice din acest an”, a spus el.

Semnarea acordului pe 17 ianuarie, în Paraguay, a fost anunţată după ce Comisia Europeană a primit vineri din partea ţărilor din UE mandatul corespunzător pentru semnare.

Majoritatea ţărilor UE au dat undă verde semnării acordului, în pofida voturilor împotrivă ale Franţei, Poloniei, Ungariei, Austriei şi Irlandei şi abţinerii Belgiei, insuficiente pentru a bloca avansul.

Potrivit lui Alckmin, acordul nu consolidează doar comerţul între cele două părţi, ci şi investiţiile şi multilateralismul.

„Într-un moment geopolitic dificil, de instabilitate şi conflicte, semnarea acordului este fundamentală pentru lume şi demonstrează că este posibil să se construiască drumuri de comerţ cu reguli, deschidere comercială şi consolidare a multilateralismului”, a menţionat oficialul brazilian.

Acesta a subliniat că Uniunea Europeană a devenit anul trecut al doilea mare partener comercial al Braziliei, după China, cu schimburi de produse în valoare de 101 miliarde dolari şi exporturi braziliene în blocul comunitar de 49,81 miliarde dolari.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

El a adăugat că UE este a doua mare destinaţie a exporturilor industriei în transformare a Braziliei, cu achiziţii de 23,6 miliarde de dolari anul trecut, o valoare cu 5,4% peste cea din 2024.

„30% din exportatorii brazilieni, ceea ce reprezintă circa 9.000 de companii, trimit produse în Uniunea Europeană”, a punctat vicepreşedintele brazilian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.