StiripesurseSocialVIDEO Trei indivizi organizau spelunci pentru consumul de droguri

VIDEO Trei indivizi organizau spelunci pentru consumul de droguri

Publicat:

Polițiștii din sectorul Ciocana au anihilat o activitate ilegală desfășurată de trei bărbați, cu vârste de 34, 38 și 52 de ani, suspectați că ar fi organizat și întreținut spații destinate consumului ilicit de droguri în municipiul Chișinău.

În urma perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au ridicat dispozitive improvizate pentru consumul substanțelor narcotice, cu urme specifice, fiole cu lichid de proveniență necunoscută, precum și pachețele ce conțineau PVP („sare”) și marijuana.

Citeşte şi: Moldovenii muncesc mai mult decât occidentalii, dar mai puţin decât asiaticii sau africanii – Stiripesurse.md

La momentul intervenției, în locuințele vizate se aflau mai mulți bărbați, care prezentau semne evidente de consum de droguri.

Toate persoanele implicate sunt cercetate conform legislației în vigoare. Poliția își reafirmă angajamentul de a combate ferm infracțiunile legate de droguri și îndeamnă cetățenii să raporteze orice activitate suspectă la numărul de urgență 112.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.