StiripesurseȘtirile zileiIncendiu la o grădiniță din Căușeni din cauza unei sobe vechi

Incendiu la o grădiniță din Căușeni din cauza unei sobe vechi

Publicat:

Incendiu la instituția preșcolară din satul Grădinița din raionul Căușeni.

Citește și: Atac în stilul anilor 90! Dus în pădure și deposedat de lucruri personale

Deși flăcările au fost stinse rapid și nimeni nu a avut de suferit, incidentul readuce în atenție necesitatea modernizării sistemelor de încălzire din instituțiile de educație timpurie, transmite Radio Moldova.

Angajatul responsabil a făcut focul ca de obicei în cele două sobe ale grădiniței, iar peste câteva ore a observat că din podul instituției iese fum și a chemat pompierii.

Primarul localității afirmă că, în prezent, majoritatea lucrărilor interioare necesare pentru conectarea instituției la noul sistem de încălzire sunt finalizate. Totuși, primăria satului mai are nevoie de surse financiare pentru construcția cazangeriei.


Potrivit directoarei grădiniței, în această săptămână copiii din grupa în care a fost afectat coșul de fum al sobei vor rămâne acasă, iar de săptămâna viitoare vor reveni în sala de curs, după ce vor fi asigurate condiții sigure.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.