StiripesurseJustiţieNouă luni de închisoare pentru un bărbat care a refuzat să...

Nouă luni de închisoare pentru un bărbat care a refuzat să depună declarații ca martor

Publicat:

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat de 32 de ani, găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de refuz de a depune declarații în cadrul procesului penal.

Prin sentința instanței, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă definitivă de 9 luni de închisoare, la care a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei stabilite printr-o sentință anterioară, din 2024, potrivit curentul.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Potrivit materialelor cauzei, inculpatul, având calitatea de martor ocular într-un dosar penal, a refuzat în mod intenționat să depună declarații în cadrul urmăririi penale, declarând verbal că nu dorește să coopereze, deși i-au fost explicate drepturile și obligațiile sale. Prin acest refuz, a încălcat obligațiile prevăzute de lege pentru martori și a creat impedimente în activitatea organelor de urmărire penală.

Inițial, inculpatul s-a eschivat de la prezentarea în instanță, cauza fiind judecată în lipsa sa, iar acesta fiind anunțat în căutare.


Ulterior, după reținere, inculpatul și-a recunoscut vina și a acceptat să depună declarații, iar cauza a fost examinată în procedură simplificată.

Inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru circulație ilegală de droguri și pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Procuratura reamintește că martorii au obligația legală de a se prezenta în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, precum și de a depune declarații veridice. Refuzul nejustificat de a depune declarații sau prezentarea unor declarații mincinoase constituie infracțiuni și atrag răspundere penală, conform legislației în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.