StiripesursePoliticăPlahotniuc a lipsit iar din sala de judecată

Plahotniuc a lipsit iar din sala de judecată

Publicat:

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu s-a prezentat la ședința de judecată desfășurată astăzi, 15 ianuarie. Instanța urmează să examineze cererea omului de afaceri Veaceslav Platon privind posibilitatea de a depune mărturii în favoarea acuzării.

În cadrul ședinței, primul martor audiat este Sergiu Berghie, fost administrator la Banca Socială în perioada 2015–2018, transmite tv8.md.

Citeşte şi: R. Moldova și China consolidează cooperarea în domeniul securității – Stiripesurse.md

În acest dosar, singurul care a ajuns să fie judecată este Vladimir Plahotniuc, fiind învinuit că ar fi creat și condus o organizație criminală implicată în frauda bancară din Republica Moldova, prin care ar fi fost sustrasă din sistemul bancar suma de aproximativ un miliard de dolari. Totodată, potrivit acuzării, acesta ar fi beneficiat de 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro proveniți din fraudă.

Procurorii mai investighează încă trei cauze penale pe numele lui Plahotniuc, care vizează presupuse escrocherii legate de întreprinderea de stat „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, precum și mituirea fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.


Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. Acesta a fost adus în Republica Moldova pe 25 septembrie, după ce s-a sustras timp de șase ani de la urmărirea penală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.