StiripesurseȘtirile zileiArcul de Triumf intră în reparaţii

Arcul de Triumf intră în reparaţii

Publicat:

Arcul de Triumf din Chișinău urmează a fi reparat în acest an, a spus ministrul Culturii, Cristian Jardan.

Potrivit oficialului, un antreprenor local, specialist în domeniul prelucrării pietrei, și-a exprimat dorința de a contribui direct la salvarea monumentului, transmite tvrmoldova.md.

Citeşte şi: Activitatea Aeroportului Internațional din Chișinău a fost sistată seara trecută – Stiripesurse.md

„Anul acesta, vom repara Arcul de Triumf. Au fost prevăzuți bani, dar există și un interes din partea unui agent economic care, pur și simplu, vrea să repare Arcul de Triumf. Este un agent de al nostru, care e foarte pasionat de piatră, are o afacere cu piatra, a studiat de ce se macină piatra care stă la baza Arcului de Triumf. Există interes. Și din partea statului, dar și din partea unui chișinăuian, nu e vorba de o afacere sau un business, un cetățean vrea să repare”, a spus Cristian Jardan.

Potrivit ministrului, simbolul Republicii Moldova, Arcul de Triumf din Chișinău, nu figurează individual în registrul monumentelor istorice, fiind parte a unui complex istoric – Scuarul Catedralei, Piața Marii Adunări Naționale, Porțile Sfinte – , complex ce nu se află nici în gestiunea Ministerului Culturii, nici a Primăriei Chișinău.


„Arcul de Triumf nu există. Există un complex de monumente istorice, ele aparțin Republicii Moldova. Acum noi ne dorim să facem un proces de delimitare. Terenul, deocamdată, este în administrarea primăriei, municipalității, prin niște decizii ale Consiliului municipal în 2014-2015. Deci, este o problemă sistemică, care nu ține neapărat de Primăria Chișinău, în general, de noi, ca stat. Urmează să facem această delimitare. Este un pic de disonanță. În momentul în care, de exemplu, noi dorim să reparăm Arcul de Triumf, trebuie să vină beneficiarul care este Republica Moldova. Cine este Republica Moldova? Dacă vrem să facem un proiect acolo, trebuie să mergem la Consiliul Național al Monumentelor Istorice”, a explicat ministrul.

„Chiar zilele astea trebuia să aibă loc o ședință cu Agenției Proprietății Publice să vedem exact cum delimităm, preluăm tot monumentul întregime. Nu cred că noi, ca stat, avem capacități să întreținem un scuar. Pentru asta ai nevoie o regie, o agenție. Municipalitatea are spații verzi care face curat acolo. Deocamdată, ei sunt proprietarii terenului. Vrem să vedem cum au intrat în posesia terenului. Nu ține de actuala administrație. E o poveste lungă de gestionare a monumentelor istorice. Noi trebuie, suntem obligați să facem o clarificare. Pentru asta sunt necesare procese de delimitare, ele durează, sunt complicate din punct de vedere juridic. O să dureze, dar nu avem încotro. Noi trebuie să facem această delimitare în termene cât mai rapide”, a spus Cristian Jardan.

Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici în 1841, care a luat drept prototip construcții similare din Roma (Italia). Monumentul are o înălțime de 13 metri, fiind ornamentat în stil corintic.

De mai mulţi ani, Arcul de Triumf este lăsat de izbelişte, iar astăzi a ajuns să degradeze văzând cu ochii: fundaţia coloanelor se măcinată, iar pietrele din calcar se desprind tot mai ușor. Pe unul dintre pereţii monumentului, pe o tablă din metal, stă scris că ultima restaurare s-a făcut în 1973, adică acum jumătate de secol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.