StiripesurseSocialVIDEO Tineri cercetați penal pentru falsificarea documentelor oficiale

VIDEO Tineri cercetați penal pentru falsificarea documentelor oficiale

Publicat:

Ofițerii de investigație și urmărire penală din cadrul Direcției regionale Vest, sub coordonarea Procuraturii Hîncești, cu sprijinul Direcției acțiuni speciale la frontieră și în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Călărași, au desfășurat o operațiune într-un dosar penal ce vizează falsificarea documentelor oficiale.

Potrivit materialelor cauzei, infracțiunea consta în confecționarea și utilizarea unor documente falsificate care purtau însemnele unor instituții publice sau statale din Republica Moldova și România.

În cadrul anchetei, pe baza autorizațiilor emise de instanța de judecată, au fost efectuate percheziții la domiciliul unui tânăr de 21 de ani, suspectat de implicare în activitatea infracțională.

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii scheme de falsificare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

Topul celor mai bune orașe din lume pentru locuit. Copenhaga urcă pe primul loc în 2026

Copenhaga este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), care evaluează 173...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.