StiripesurseExterneTrump spune că europenii nu vor opune prea multă rezistenţă planului...

Trump spune că europenii nu vor opune prea multă rezistenţă planului său de a ocupa Groenlanda

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a afirmat ieri că liderii europeni nu vor opune prea multă rezistenţă planului său de a ocupa Groenlanda, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Nu cred că vor opune prea multă rezistenţă. Trebuie să o avem”, a declarat el în Florida unui reporter care l-a întrebat ce intenţionează să le spună europenilor care se opun planurilor sale.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de rit vechi: Astăzi este Sfântul Ioan Botezătorul – Stiripesurse.md

El a precizat totodată că Statele Unite vor discuta despre achiziţionarea Groenlandei la Forumul Economic Mondial de la Davos din această săptămână, deoarece Danemarca nu poate proteja acest teritoriu.

“Trebuie să o avem. Ei trebuie să facă asta. Ei nu o pot proteja. Danemarca, sunt oameni minunaţi. Îi cunosc pe lideri, sunt oameni foarte buni, dar ei nici măcar nu merg acolo”, le-a mai spus Trump jurnaliştilor.


Separat, într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, liderul de la Casa Albă a scris că a avut o convorbire telefonică “foarte bună” cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, pe tema Groenlandei.

“Aşa cum le-am spus tuturor, Groenlanda este esenţială pentru securitatea naţională şi mondială. Nu există cale de întoarcere. În această privinţă, toată lumea este de acord!”, a adăugat el.

În acelaşi timp, în declaraţiile acordate jurnaliştilor, Trump a confirmat că l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin să se alăture “Consiliului pentru Pace”, pe care doreşte să îl creeze după propria voinţă pentru a lucra la rezolvarea conflictelor din întreaga lume, în competiţie cu ONU.

“Da, a fost invitat”, a răspuns Trump presei care l-a întrebat dacă l-a invitat pe liderul rus să se alăture acestui organism, unde taxa de intrare ar fi de un miliard de dolari pentru un loc permanent.

De asemenea, preşedintele american a ameninţat că va impune tarife vamale de 200% pentru vinul şi şampania franceze, ca răspuns la refuzul omologului său Emmanuel Macron de a se alătura “Consiliului pentru Pace”.

“Voi impune tarife de 200% pentru vinul şi şampania sa. Şi va adera. Dar nu este obligat să adere”, a declarat el.

Anturajul lui Emmanuel Macron a precizat luni pentru AFP că Franţa “nu intenţionează să răspundă favorabil” în această etapă la invitaţia de a se alătura unui “Consiliu pentru Pace”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.