StiripesurseJustiţiePlahotniuc rămâne încă 30 de zile în arest preventiv. Un martor...

Plahotniuc rămâne încă 30 de zile în arest preventiv. Un martor a fost adus silit la ședința de judecată

Publicat:

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, la Penitenciarul nr. 13. Decizia de prelungire a mandatului de arest în dosarul „Frauda bancară”, episodul Plahotniuc, a fost pronunțată miercuri, 21 ianuarie 2026, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în lipsa inculpatului, care a refuzat să fie escortat în fața instanței.

Hotărârea va intra în vigoare începând cu 23 ianuarie 2026, dată la care expiră măsura preventivă anterioară. Tot atunci urmează să expire și alte trei mandate de arest emise pe numele lui Plahotniuc în dosare aflate la faza de urmărire penală.

În cadrul ședinței din 20 ianuarie 2026, procurorul Alexandru Cernei a motivat solicitarea de prelungire a arestului prin faptul că Plahotniuc s-a eschivat de la justiție timp de șase ani, folosind identități false, existând riscul ca acest comportament să se repete. De asemenea, acuzarea a invocat posibilitatea influențării martorilor care nu au fost încă audiați, patru la număr.

De cealaltă parte, apărătorul lui Plahotniuc, avocatul Lucian Rogac, a cerut respingerea demersului procurorilor și aplicarea unei măsuri preventive care să nu presupună privarea de libertate.

Tot astăzi, instanța a continuat examinarea cauzei în lipsa inculpatului. Urmează să fie audiați cel puțin doi martori, iar procurorul intenționează să înainteze un demers pentru audierea altor martori ai acuzării care, la etapele anterioare, nu s-au aflat în țară sau nu au putut fi citați.


Unul dintre martori, Ghenadie Lupu, fost director de filială al băncii Victoriabank, a fost adus silit la ședința de judecată pentru a oferi declarații în dosar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.