StiripesurseExterneTrump: Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord

Trump: Zelenski şi Putin sunt ‘proşti’ dacă nu încheie un acord

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a estimat miercuri, în discursul susţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că discuţiile asupra unei soluţionări negociate a războiului ruso-ucrainean “au ajuns într-un punct decisiv” în care poate fi încheiat un acord şi că preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, sunt “proşti” dacă nu profită de această ocazie, consemnează agenţiile Reuters şi EFE.

Trump a stârnit confuzie după ce a spus în discurs de două ori că se va întâlni chiar miercuri cu Zelenski la Davos, deşi preşedinţia ucraineană comunicase mai devreme că preşedintele ucrainean se află la Kiev. La cererea unui jurnalist de a clarifica data întâlnirii, Trump s-a corectat. “Cred că este mâine” întâlnirea, a rectificat el, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Deşi a remarcat o “ură teribilă” între Putin şi Zelenski, preşedintele american a estimat că discuţiile impulsionate de el au ajuns într-un punct favorabil încheierii unui acord de pace. “Cred că (Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin n.red) au ajuns într-un punct în care se pot întâlni şi pot face o înţelegere, iar dacă nu o fac, atunci sunt proşti”, mai ales că este o ocazie de a “salva milioane de vieţi”, a spus Trump.

“Discut cu preşedintele Putin şi el vrea să ajungă la un acord, cred. Discut cu preşedintele Zelenski şi cred că vrea să ajungă la un acord, mă voi întâlni cu el astăzi. Probabil că este chiar acum în public”, a mai afirmat Trump, înainte de a-şi corecta afirmaţia despre data întâlnirii cu preşedintele ucrainean.


Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, se va deplasa joi la Moscova împreună cu ginerele preşedintelui american, Jared Kushner, pentru noi discuţii cu Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă, zeci de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE

Deputații se vor întruni vineri, 2 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se...

Averea de nabab a fostului şef de la Moldatsa

Fostul administrator al Moldatsa, Dumitru Vangheli, și-a depus declarația de avere la încetarea mandatului, după ce a demisionat în contextul scandalului privind informațiile false...

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor de pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare. Toate propunerile au vizat invitarea membrilor Guvernului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.