StiripesurseȘtirile zileiAmbulanțe blocate din cauza ghețușului. A fost nevoie de intervenția salvatorilor

Ambulanțe blocate din cauza ghețușului. A fost nevoie de intervenția salvatorilor

Publicat:

Două ambulanțe au fost tractate de salvatori după ce au rămas blocate pe drumuri din cauza ghețușului.

Citește și: Val de escrocherii telefonice la Cahul. Poliția cheamă cetățenii la vigilență

Primul caz a fost înregistrat în apropierea localității Hrușova, raionul Criuleni. O ambulanță, care se deplasa spre un pacient, a derapat de pe traseu și a rămas blocată. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori care a efectuat lucrări de tractare și deblocarea a mijlocului de transport. Ulterior, autospeciala și-a putut continua deplasarea.

Cel de-al doilea caz a avut loc în satul Cupcui, raionul Leova. O ambulanță, care se îndrepta spre chemare la un pacient, s-a blocat pe un drum de țară acoperit cu zăpadă. La fața locului au intervenit angajații Unității salvatori și pompieri Leova, care au efectuat lucrări de deblocare și tractare a autospecialei.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 38 situații de risc.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.