StiripesurseExterneUrsula von der Leyen: Mai mulţi lideri europeni doresc aplicarea provizorie...

Ursula von der Leyen: Mai mulţi lideri europeni doresc aplicarea provizorie a acordului Mercosur, până când justiția se va pronunța

Publicat:

Mai mulţi lideri europeni doresc ca acordul comercial cu Mercosur să fie pus în aplicare „cât mai curând posibil”, a subliniat, vineri, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, citată de AFP.

Parlamentul European a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a verifica legalitatea acestui tratat de liber schimb, ceea ce suspendă procesul de ratificare pentru un an şi jumătate, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Cu toate acestea, Comisia are dreptul, între timp, să aplice provizoriu acordul cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay.

„Nu am luat încă o decizie”, dar „chestiunea aplicării provizorii a fost ridicată de mai mulţi lideri” europeni în cursul unui summit la Bruxelles joi seara, a afirmat Ursula von der Leyen.


Printre aceşti lideri, „există un interes clar’ca acest acord importan să fie pus în aplicare cât mai curând posibil”, a asigurat ea.

Dar o astfel de implementare va fi posibilă doar după ce cel puţin una dintre ţările din Mercosur va aproba oficial acordul, a reamintit preşedinta Comisiei. „Vom fi pregătiţi când vor fi la rândul lor” de partea latino-americană, a subliniat ea.

Anterior, Antonio Costa, preşedintele Consiliului European – organismul care reprezintă statele membre – a solicitat această aplicare provizorie. Potrivit acestuia, majoritatea statelor membre o susţin.

Germania susţine ferm punerea în aplicare rapidă a acordului, la fel ca şi Spania. Însă Franţa se opune vehement, din cauza îngrijorărilor legate de sectorul său agricol.

Dacă von der Leyen „ar impune aplicarea provizorie, acest lucru ar constitui în prezent, având în vedere votul care a avut loc (….) la Strasbourg, o formă de încălcare a democraţiei. Nu-mi pot imagina că s-ar putea întâmpla asta”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Paris, Maud Bregeon.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Acest acord urmează să permită UE să exporte mai multe maşini, utilaje, vinuri şi băuturi spirtoase în America Latină, facilitând în acelaşi timp intrarea în Europa a cărnii de vită, a păsărilor de curte, a zahărului, a orezului, a mierii şi a soiei din America de Sud.

Criticii susţin că acest lucru va perturba agricultura europeană cu produse importate mai ieftine, care ar putea să nu îndeplinească standardele UE din cauza controalelor insuficiente.

Miercuri, sindicatele agricole europene au salutat contestaţia în justiţie şi au avertizat împotriva oricărei „acaparări de putere” din partea Comisiei Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Ucraina recunoaște că drona explodată la Constanța îi aparține

Ucraina recunoaște că drona maritimă care a explodat, vineri, în Portul Constanța îi aparține. Potrivit autorităților din țara vecină, drona ar fi fost perturbată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.