StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia nu renunţă la pretenţiile asupra Donbasului ucrainean

Rusia nu renunţă la pretenţiile asupra Donbasului ucrainean

Publicat:

Kremlinul a comunicat luni că problema teritorială este în continuare fundamentală pentru Moscova în tratativele pentru încheierea războiului din Ucraina, a informat luni agenţia de presă oficială rusă TASS, preluată de Reuters, după negocierile trilaterale de la Abu Dhabi între Ucraina, Rusia şi SUA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a insistat de mai multe ori că Rusia va anexa integral regiunea ucraineană Donbas, din care forţele Moscovei controlează în prezent 90%, şi va face acest lucru prin forţă, dacă Ucraina nu cedează teritoriul respectiv în cadrul unui acord de pace.

Vezi şi: VIDEO Armata Națională este una dintre cele mai slab dotate din lume – Stiripesurse.md

“Nu este un secret că aceasta este poziţia noastră consecventă, poziţia preşedintelui nostru, că problema teritorială, inclusă în formula de la Anchorage este fundamentală pentru partea rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

“Formula de la Anchorage” se referă la înţelegerea dintre SUA şi Rusia la care au ajuns în august anul trecut, în Alaska, Putin şi omologul său american, Donald Trump, a explicat pentru Reuters o sursă apropiată de preşedinţia rusă. Conform acesteia, presupusa înţelegere are în vedere predarea către Rusia a controlului asupra întregului Donbas şi îngheţarea liniilor frontului din sudul şi estul Ucrainei, drept condiţii pentru orice acord de pace viitor.


Kievul a declarat în repetate rânduri că nu va ceda Moscovei niciun teritoriu pe care forţele ruse nu l-au cucerit prin luptă.â

Agenţia RIA, de asemenea preluată de Reuters, l-a citat pe Peskov cu afirmaţia că Rusia a evaluat pozitiv “discuţiile constructive” de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite, deşi tratativele nu s-au încheiat cu un acord; se aşteaptă noi tratative la sfârşitul săptămânii viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.