StiripesurseSocialProfesorii vor putea transmite rapoarte online și vor putea munci la...

Profesorii vor putea transmite rapoarte online și vor putea munci la distanță în perioada vacanțelor

Publicat:

Autoritățile publice centrale își propun să reducă birocrația în instituțiile de învățământ și vin cu un nou pachet de măsuri în acest sens. Astăzi, 29 ianuarie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că Ministerul va digitaliza unele proceduri pentru profesori.

Mai exact, acestea se referă la: raportarea, evidența, statistica și schimbul de date, care vor fi făcute în regim online. De asemenea, se propune ca în perioada vacanțelor elevilor toate cadrele didactice să-și poată desfășura activitatea la distanță.

Citeşte şi: ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi – Stiripesurse.md

„Am schimbat filosofia și atitudinea Ministerului Educației față de sistem. Am zis foarte clar că mergem pe încredere în competența cadrului didactic și a directorului instituției de învățământ, dar nu pe încercarea de a documenta, reglementa, monitoriza fiecare pas al oamenilor care merită tot respectul și aprecierea noastră”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

O altă propunere este ca gradele didactice ale profesorilor să rămână permanentizate după un anumit număr de confirmări – două confirmări în cazul gradului didactic doi și o confirmare pentru gradul didactic unu.


„Modificările au scopul de a reduce volumul hârtiilor din sistemul educațional și a oferi profesorilor mai mult timp pentru interacțiunea cu elevii, cât și pentru a scoate presiunea de pe cadrele didactice”, a subliniat Valentina Olaru, secretar de stat la MEC.

Acest nou pachet de măsuri pentru debirocratizare va fi implementat pe parcursul anului 2026. Anterior, el a fost consultat cu reprezentanții sistemului educațional, cu sindicatele și cu organizațiile din domeniu. Prin acestea, se propun soluții pentru îmbunătățirea managementului instituțional, diminuarea epuizării profesionale, eficientizarea procesului de evaluare și simplificarea procedurii de raportare pentru cadrele didactice implicate în implementarea incluziunii.

Potrivit informațiilor oferite de Minister, în ultimii ani au fost reduse semnificativ controalele și documentele din școli și grădinițe. De exemplu, au fost eliminate acreditarea și evaluarea externă pentru instituțiile de învățământ publice (școli) și instituțiile de educație timpurie publice (grădinițe). De asemenea, au fost excluse numeroase rapoarte, registre și dosare, iar lista actelor obligatorii a fost simplificată. Profesorii nu mai raportează utilizarea compensației de 4 000 de lei pentru materiale didactice.

La fel, Ministerul Educației și Cercetării a elaborat 21 350 de proiecte didactice zilnice pentru învățământul primar, gimnazial și liceal; 510 proiecte tematice pentru grădinițe; 447 de proiecte de planificare anuală. Toate aceste măsuri au redus sarcinile administrative și au permis profesorilor să se concentreze mai mult pe elevi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.