StiripesurseȘtirile zileiAfganistan: Cel puţin 5 morţi şi 12 răniţi într-un atentat sinucigaş...

Afganistan: Cel puţin 5 morţi şi 12 răniţi într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană

Publicat:

Cel puţin cinci persoane, printre care doi poliţişti, au fost ucise sâmbătă într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană produs în provincia afgană centrală Wardak şi revendicat de talibani, transmit AFP şi Reuters, citând surse oficiale, potrivit agerpres.

Explozia a survenit în timp ce un autobuz care transporta poliţişti pătrundea într-o cazarmă la Maidan Shar, capitala provinciei. Doi poliţişti şi trei muncitori au fost ucişi, iar alţi 12 muncitori au fost răniţi, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Hekmatullah Durrani.

Citește și : Consiliu NATO-Rusia miercuri la Bruxelles

Conform purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei, Abdul Rahman Mangal, bilanţul celor ucişi este de şase persoane.

Într-un mesaj de revendicare postat pe o reţea socială, Zabiullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, a anunţat că ‘zeci de poliţişti au fost ucişi în explozie’.


Atentatul a avut loc pe fondul unor intense acţiuni diplomatice purtate de SUA pentru a convinge gruparea insurgentă să negocieze încetarea războiului.

Într-un gest aparent de destindere, autorităţile pakistaneze l-au eliberat miercuri pe Abdul Ghani Baradar, fost număr doi al talibanilor, care l-a ajutat pe mollahul Omar să fondeze mişcarea.

Citește și : Macron îi acuză pe guvernanţii din Ungaria şi Polonia că îşi mint popoarele prin poziţiile lor anti-europene

Vineri, aviaţia afgană a bombardat mai multe poziţii ale talibanilor în provincia Kandahar, unde se desfăşoară un scrutin legislativ, amânat cu o săptămână faţă de alegerile din restul ţării. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kandahar a precizat că 56 de talibani au fost ucişi în operaţiune, care a avut loc în urma informaţiilor că talibanii pregăteau să desfăşoare atacuri sâmbătă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.