StiripesurseEconomieUn lot de 15 tone de mărar proaspăt, retras și distrus...

Un lot de 15 tone de mărar proaspăt, retras și distrus înainte de a ajunge la consumatori

Publicat:

Un lot de 15 tone de mărar proaspăt, importat în Republica Moldova, a fost retras și distrus înainte să ajungă pe mesele consumatorilor, după ce analizele de laborator au depistat un nivel periculos de pesticide. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că produsul conținea reziduuri de Penconazol, peste limita maximă admisă, substanță care poate prezenta risc pentru sănătate.

Potrivit ANSA, imediat după confirmarea rezultatelor de laborator, inspectorii au reținut oficial lotul suspect. Întreaga cantitate, 15 mii de kilograme de mărar, a fost sigilată și, ulterior, nimicită, sub supravegherea agenției. Autoritatea dă asigurări că niciun kilogram din mărarul contaminat nu a ajuns în rețeaua comercială sau la consumatori, potrivit nordnews.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Specialiștii explică faptul că depășirea limitei maxime admisibile a reziduurilor de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cele mai frecvente cauze se numără utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea termenului de așteptare dintre ultimul tratament și recoltare.

ANSA reamintește că toate produsele alimentare de import trebuie să respecte legislația Republicii Moldova și face apel către importatori să se asigure că producătorii din țările de origine cunosc și aplică cerințele legale în vigoare.


Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.