StiripesursePoliticăŢările baltice au trimis un mesaj de susţinere în Parlamentul Moldovei

Ţările baltice au trimis un mesaj de susţinere în Parlamentul Moldovei

Publicat:

Parlamentul s-a întrunit marți în ședința solemnă, marcând începutul sesiunii de primăvară. În prezența a 94 de deputați, ședința a debutat cu intonarea imnului de stat al Republicii Moldova și al Uniunii Europene. Reuniunea a fost prilejuită de vizita oficială a președinților forurilor legislative din statele baltice, care au rostit în plen discursuri de solidaritate și sprijin pentru parcursul european al Moldovei.

Președintele legislativului, Igor Grosu, a deschis ședința, subliniind relația strânsă cu statele baltice și sprijinul constant oferit Chișinăului. „Astăzi, statele baltice sunt un exemplu clar că aderarea la Uniunea Europeană aduce rezultate concrete pentru cetățenii. Pentru Republica Moldova, Estonia, Letonia și Lituania sunt prieteni adevărați și parteneri de încredere”, a declarat Igor Grosu, transmite IPN.

Citeşte şi: Şoferul care a spulberat doi copii pe trecerea de pietoni este POLIŢIST debutant – Stiripesurse.md

Citeşte şi: Şoferul care a spulberat doi copii pe trecerea de pietoni este POLIŢIST debutant – Stiripesurse.md

La rândul său, președintele Parlamentului Estoniei, Lauri Hussar, a felicitat Republica Moldova pentru progresele democratice și a anunțat deschiderea Ambasadei Estoniei la Chișinău. Astfel, Estonia devine al 18-lea stat membru UE cu prezență diplomatică completă în Moldova. „Estonia rămâne un partener devotat și vă susține în construirea unui stat de drept puternic și a unei societăți libere”, a spus oficialul estonian.


Președinta Saeimei Letoniei, Daiga Mieriņa, a vorbit despre importanța identității naționale și a limbii, precum și despre beneficiile economice ale integrării europene, menționând accesul la piața unică de 450 de milioane de consumatori și creșterea nivelului de trai. Ea a încurajat autoritățile de la Chișinău să continue reformele în pofida dificultăților. „Aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă pierderea acestei identități, ci protejarea ei într-un spațiu al securității și prosperității. Să aveți răbdare și curaj; rezultatele reformelor vor aduce stabilitate și creștere economică, așa cum s-a întâmplat în țările noastre”, a menționat Daiga Mieriņa.

Juozas Olekas, șeful legislativului lituanian, a reiterat că Lituania a fost prima țară care a recunoscut independența Republicii Moldova în 1990. Totodată, el a vorbit despre evoluția economică a țării sale după aderarea la UE. „Când Lituania a început negocierile de aderare, ne confruntam cu dificultăți similare celor pe care le aveți astăzi. Moldova și Ucraina trebuie să facă parte din familia europeană, iar Lituania va fi un avocat neobosit al acestui proces”, a subliniat oficialul.

Următoarea ședință ordinară a Parlamentului este preconizată pentru 5 februarie, ora 10:00.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.