StiripesurseExterneNicușor Dan: România nu este vizată de raportul preliminar al Congresului...

Nicușor Dan: România nu este vizată de raportul preliminar al Congresului SUA

Publicat:

Președintele Nicușor Dan susţine că România nu este subiectul Raportului preliminar al Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, subliniind că referirile la țara noastră din document sunt „strict contextuale”, în cadrul unei dezbateri mai ample privind libertatea de exprimare.

Într-un mesaj postat pe Facebook, șeful statului a precizat că mențiunile legate de alegerile prezidențiale din 2024 au un caracter pur descriptiv și se bazează exclusiv pe răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok. „Acestea nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice”, a transmis Nicușor Dan, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Totuşi, Nicuşor Dan combate concluziile raportului american care neagă interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din 2024.

Președintele a amintit că TikTok a recunoscut, în mai multe rapoarte publice, că a identificat proactiv rețele de influență ascunsă și a eliminat zeci de mii de conturi și interacțiuni false, interzicând totodată sute de conturi care imitau candidați la alegerile prezidențiale.


Nicușor Dan a subliniat că, indiferent de concluziile tehnice ale platformei citate în raportul american, anularea alegerilor prezidențiale a fost „un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale”, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României.

Potrivit președintelui, decizia Curții Constituționale s-a fundamentat pe documente care indicau „fără echivoc denaturarea egalității de șanse între candidați” și „vicierea masivă a campaniei electorale de către un singur candidat”, prin utilizarea netransparentă și ilegală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, precum și prin finanțarea nedeclarată a campaniei, inclusiv în mediul online.

Șeful statului adaugă că ingerințele Rusiei în procesele electorale din Europa, inclusiv în România, au fost semnalate în rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii.

Citeşte şi:  Lituania îşi fortifică frontiera cu Rusia pentru a „bloca şi încetini” acţiunile „ostile”

“Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid”.

În final, Nicușor Dan a reafirmat că România este „o democrație puternică”, în care deciziile instituțiilor luate în conformitate cu Constituția și legislația în vigoare trebuie respectate.

El a subliniat că angajamentul României față de statul de drept, transparență, libertatea de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne ferm, la fel ca angajamentul față de aliații și partenerii strategici ai țării.

Ce spune Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților

Reacţia preşedintelui vine după ce Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA a respins existența dovezilor ingerințelor rusești în alegerile din România, din noiembrie 2024.

Mai mult, a acuzat într-un raport Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, începând din 2023, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic.

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA susține că Comisia Europeană ar fi luat “cele mai agresive măsuri de cenzură”.

Raportul arată că reprezentanţii TikTok ar fi declarat Comisiei Europene că nu au găsit ”nicio dovadă” a unei campanii ruseşti coordonate pentru a-l impulsiona pe candidatul câştigător Călin Georgescu.

Amintim însă că, anul trecut, platforma chinezească de socializare TikTok a arătat, într-un raport adresat Comisiei Europene, că a eliminat șase rețele ilegale de influențare a opiniei publice din România, pe lângă cele asociate Sputnik, în contextul alegerilor prezidențiale din 2024, însă nu explică clar modul în care mesajele lui Călin Georgescu s-au viralizat la un nivel uriaș înaintea primului tur de scrutin.

Citeşte şi:  Beijingul a trimis din nou nave de război în apropierea Taiwanului

Într-un răspuns la raport din SUA, purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri digitale, Thomas Regnier, a declarat că acuzațiile sunt ”pure prostii”. „Cu privire la cele mai recente acuzații de cenzură. Prostii pure. Complet nefondate”, a declarat Thomas Regnier, citat de Le Monde.

Când vom avea raportul privind anularea alegerilor

La finalul anului trecut, președintele Nicușor Dan a anunțat că raportul referitor la anularea alegerilor prezidențiale din 2024 urmează să fie prezentat, cel mai probabil, la finalul lunii ianuarie 2026.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Suntem însă în luna februarie, iar raportul nu a fost încă prezentat.

Pe 21 noiembrie, Nicușor Dan a precizat că a primit toate informările legate de evenimentele petrecute imediat după anularea scrutinului prezidențial din 2024, precum și din perioada în care mercenarul Horațiu Potra s-a aflat în țară. El a subliniat că instituțiile statului trebuie să comunice public aceste date într-o manieră coordonată.

Întrebat de presă dacă a primit informări privind o eventuală colaborare între Horațiu Potra și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, președintele a confirmat: „Da, evident. Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr care are o boală psihică a vizitat toate țările din lume. Care este preferata lui

Un american, în vârstă de 25 de ani, a vizitat toate țările din lume devenind cel mai tânăr om care reușește acest lucru. Tânărul...

Un băiat de 13 ani a înotat timp de patru ore pentru a-și salva familia luată de valuri

Un băiat australian de 13 ani a povestit cum s-a luptat cu valuri „uriașe”, înotând aproape patru ore până la țărm pentru a da...

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume are peste 100 de turiști la fiecare localnic

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume este în Asia și are peste 100 de turiști la fiecare localnic. În clasament, stațiunea este...

Ceaiul verde: Când să-l consumi pentru beneficii maxime asupra organismului

Consumat la momentul potrivit, ceaiul verde poate crește aportul de antioxidanți și concentrarea, fără a afecta absorbția fierului sau somnul. Ceaiul verde este apreciat pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.