StiripesurseExterneAutorităţile române sunt în alertă maximă: O dronă a aterizat direct...

Autorităţile române sunt în alertă maximă: O dronă a aterizat direct pe plajă!

Publicat:

Este, din nou, alertă pe litoralul românesc, după ce a fost semnalată prezența unui aparat de tip dronă pe plaja din Costinești, potrivit unor informații preluate de stiripesurse.ro.

UPDATE: Reprezentanţii Gărzii de Coastă au precizat că resturile metalice ale dronei respective nu au inscripţii vizibile.

Citeşte şi: Un bărbat din Chişinău a fost ridicat de mascaţi pentru corupţie electorală – Stiripesurse.md

”În ziua de 12 februarie 2026, în urma unui apel 112, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat pe plaja din zona localităţii Tuzla resturi metalice, ce par a aparţine unui aparat de zbor fără pilot, fără inscripţii vizibile”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.


Știrea inițială: Autoritățile au declanșat procedurile specifice și echipe specializate se deplasează către locul indicat pentru verificări și evaluarea situației.

Potrivit unor surse, autoritățile au fost alertate de către un bărbat, care se afla la plimbare pe plaja dintre stațiunile Costinești și Tuzla. Acesta, la aproximativ un kilometru de Farul Tuzla, a descoperit mai multe fragmente care par a proveni de la o dronă de tip militar.

Zona a fost semnalată autorităților, urmând ca echipe specializate să verifice elementele găsite și să stabilească proveniența acestora.

Deocamdată nu există o confirmare oficială privind natura obiectului sau proveniența acestuia. Vom reveni cu date confirmate imediat ce instituțiile abilitate vor transmite concluziile verificărilor.

Dronă găsită pe plajă, în Mamaia. SRI, MApN, ISU și Poliția, la fața locului

Contextul de securitate din regiunea Mării Negre rămâne tensionat, iar orice incident aerian produce reacții rapide. În urmă cu câteva zile o altă dronă a fost găsită pe plajă, la Mamaia. Ministerul Apărării Naționale a venit atunci cu explicații după ce, printr-un apel la 112, au fost semnalate fragmente de dronă pe plaja din zona Hotelului Victoria din stațiunea Mamaia.

Fragmentele de dronă găsite luni seară, pe o plajă din stațiunea Mamaia, ar putea proveni de la exerciții militare. Cazul este cercetat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Ce spune Ministrul Apărării

„În săptămâna 2-6 februarie, în cadrul exercițiului multinațional Dynamic Front, în poligonul Capu Midia au avut loc trageri de luptă asupra unor ținte aeriene de unică folosință de la suprafața apei cu sisteme MLRS din dotarea forțelor armate germane, franceze, italiene și din SUA. Toate țintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra suprafeței maritime din sectorul poligonului.

Structurile franceze au executat lansări de rachete sol-aer Mistral asupra unor ținte aeriene de unică folosință tip SQ-20, iar militarii americani prezenți la exercițiu au lansat rachete sol-aer Stinger și Avenger asupra mai multor ținte aeriene de unică folosință tip Outlaw MQM170-G2.

Există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de țintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”, se arată într-un comunicat de presă.

*NOTĂ: Imaginea este cu rol ilustrativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.