StiripesurseȘtirile zileiEpiscopia de Ungheni se implică în scandalul de la Dereneu

Episcopia de Ungheni se implică în scandalul de la Dereneu

Publicat:

Episcopia de Ungheni și Nisporeni cere anularea deciziei prin care biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu, raionul Călărași, a trecut sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei.

Reprezentanții eparhiei susțin că documentele care au stat la baza transferului ar fi fost falsificate, inclusiv semnăturile din acte, iar fostul paroh ar fi implicat în aceste presupuse nereguli, transmite agora.md.

Citeşte şi: Naționala de fotbal a R. Moldova și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor – Stiripesurse.md

Potrivit episcopiei, hotărârea din 2017 privind schimbarea jurisdicției este contestată, iar actele ar conține vicii care ar trebui examinate de autorități.

Conflictul a reizbucnit recent, după ce tensiunile dintre susținătorii celor două mitropolii au degenerat în incidente la fața locului. De cealaltă parte, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei invocă hotărâri judecătorești definitive care le-ar confirma dreptul de folosință asupra lăcașului de cult.


Disputa durează de mai mulți ani, după ce o parte dintre enoriași și fostul paroh au decis trecerea la Mitropolia Basarabiei, decizie contestată de susținătorii Mitropoliei Moldovei. Litigiul a ajuns în instanță, iar situația din localitate rămâne tensionată.

Procurorii cer 30 de zile de arest pentru patru reținuți

Procurorii vor solicita instanței aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în cazul a patru dintre cele șase persoane reținute în urma incidentelor violente produse la Dereneu.

Informația a fost confirmată de reprezentanții Procuraturii Generale.

Celelalte două persoane urmează să fie cercetate în stare de libertate.

21 116

Printre cei reținuți se numără și primarul localității, precum și avocatul preotului implicat în conflict. Deocamdată, autoritățile nu au precizat ce măsură preventivă va fi solicitată în cazul acestora.

Violențele au avut loc în seara de 10 februarie, când mai multe persoane au forțat cordonul poliției și au pătruns în biserica din localitate. În urma intervenției forțelor de ordine, au fost documentate fapte de ultragiere, iar șase persoane au fost reținute.

Conflictul a izbucnit pe fundalul disputelor privind administrarea lăcașului de cult și a stârnit reacții publice. Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au condamnat acțiunile violente, calificându-le drept ilegale și inadmisibile.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.