Președinta CIO a transmis un mesaj destul de ciudat. Deși a afirmat că a vrut să îl vadă concurând pe Heraskevych, aceasta a fost una dintre persoanele care au hotărât să îl excludă pe ucrainean de la Jocurile Olimpice, iar motivele din spatele deciziei rămân în continuare controversate.
Vladyslav Heraskevych a dorit să transmită un mesaj simbolic la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Pe casca pregătită de sportiv pentru ediția din acest an, care a fost ulterior interzisă, erau reprezentați, printre alții, patinatorul Dmitro Sharpar, halterofila Alina Peregudova, jucătorul de hochei pe gheață Oleksiy Loginov și biatletul Yevhen Malyshev, toți fiind sportivi uciși în războiul din Ucraina.
Concurent în proba de skeleton și portdrapel al țării sale la ceremonia de deschidere, Heraskevych a fost descalificat astăzi, după ce a refuzat să dea curs cererii oficialilor de a renunța la casca sa de omagiu. Majoritatea persoanelor acuză comitetul că a făcut exces de zel, având în vedere că sportivul nu a transmis vreun mesaj politic, ci pur și simplu i-a onorat pe conaționalii care au decedat în război.
Prezentă în fața jurnaliștilor pentru a oferi explicații, Kirsty Coventry, președinta CIO, a ținut un discurs oarecum ciudat. Deși a susținut excluderea lui Heraskevych, ea a precizat că și-ar fi dorit să îl vadă pe ucrainean concurând astăzi și a vorbit despre siguranța sportivilor, punctând totodată că aceștia ar trebui să aibă libertate de exprimare.
Practic, declarațiile oferite de Kirsty Coventry sunt în contradicție cu hotărârea care a fost luată. În momentul în care a discutat cu jurnaliștii, președinta CIO a părut vizibil emoționată.
“Chiar voiam să îl văd concurând astăzi. A fost o dimineață emoțională. Cred că nu am fost în lacrimi, dar a fost… e un atlet și eu nu i-am vorbit în acea cameră ca un președinte, i-am vorbit ca un sportiv. Avem acest reguli și încercăm să fim corecți, să îi lăsăm pe atleți să se exprime, dar totodată să le permitem să fie în siguranță. Chiar cred că el și tatăl său au înțeles asta”, a declarat Kirsty Coventry.
Vladyslav Heraskevych, după ce a fost descalificat de la JO: “Preţul demnităţii noastre”
Imediat după decizia Comitetului Olimpic, sportivul ucrainean a reacţionat, afișând un mesaj extrem de sugestiv pe rețelele de socializare.
“Acesta este prețul demnității noastre“, a scris el pe profilul său de Instagram, mesajul fiind însoţit de o fotografie cu el purtând “casca amintirii”.
Ieri, cel care a fost port-drapelul Ucrainei la JO anunţase că nu va renunţa la casca sa şi explica faptul că CIO nu face altceva decât să îi încalce libertatea de exprimare.
“Nu mi-am dorit niciodată un scandal cu CIO și nu eu l-am creat. CIO l-a creat prin interpretarea proprie a regulilor, pe care mulți o consideră discriminatorie“, a afirmat ucraineantul, care a fost susţinut în demersul său de mulţi alţi sportivi.
Vreau să le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care îl primesc, care a fost extraordinar. Pentru mine, sacrificiul oamenilor reprezentați pe cască înseamnă mai mult decât orice medalie pe care aș putea-o câștiga vreodată | Vladyslav Heraskevych.
De menţionat şi faptul că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lăudat iniţiativa compatriotului său de a purta la Jocurile Olimpice “casca amintirii”.
“Casca sa afişează portretele sportivilor noştri care au fost ucişi în Rusia. Patinatorul artistic Dmitro Şarpar, ucis în luptă lângă Bahmut; Ievhen Malişev, un biatlonist în vârstă de 19 ani, ucis de ocupanţi lângă Harkov; şi alţi sportivi ucraineni ale căror vieţi au fost luate de războiul purtat de Rusia“, a subliniat Zelenski pe Telegram.
Vladyslav Heraskevych a fost purtătorul de drapel al Ucrainei la ceremonia de deschidere a JO 2026, desfăşurată pe 6 februarie. Înaintea startului competiţiei din Italia, el s-a declarat “mândru” să-şi reprezinte ţara.











