StiripesurseȘtirile zileiTrei victime ale traficului de ființe umane și-au găsit dreptatea în...

Trei victime ale traficului de ființe umane și-au găsit dreptatea în instanță. Una – post-mortem

Publicat:

O adolescentă și o tânără exploatate sexual în Moscova și-au aflat dreptatea, inclusiv o a treia victimă, post-mortem. Traficantul a fost condamnat la 11 ani închisoare.

Citește și: Avioanele ar putea decola cu întârziere de la Chișinău. Este nevoie de degivrare

Potrivit PCCOCS, faptele au avut loc în 2006. Traficantul fusese anunțat în căutare, iar în anul 2022 a fost reținut și plasat în arest preventiv, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, suplimentar pedepsei cu închisoarea, condamnatul cu vârsta de 45 de ani urmează să-i achite prejudiciu moral de 60.000 lei unei foste victime, care a fost înșelată și traficată chiar dacă avea copil de 9 luni.

Cele trei victime erau în situații financiare și sociale grele, atunci când au fost abordate de către membrii grupului infracțional în sate din Nord-Estul și regiunea de centru a Moldovei, în 2006.

Atunci, una din victime avea vârsta de 17 ani, iar cele două tinere aveau vârsta de 18 ani, una din ele – cu copil de 9 luni și fără soț, iar tatăl îi decedase.


Urmărirea penală continuă și cu privire la alți membri ai rețelei de traficanți.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.