StiripesurseExterneGermania prelungeşte controalele la frontieră

Germania prelungeşte controalele la frontieră

Publicat:

Germania va prelungi cu şase luni controalele la frontiere, a anunţat luni Ministerul de Interne de la Berlin, considerându-le necesare în pofida criticilor venite din partea ţărilor vecine până la punerea în aplicare a unei “politici migratorii europene funcţionale”, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Instituite în septembrie 2024, aceste controale temporare vor fi extinse până la mijlocul lunii septembrie, după ce au fost deja prelungite de două ori, a confirmat Leonard Kaminski, un purtător de cuvânt al ministerului, în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite.

Citeşte şi: Un bărbat a fost OMORÂT în bătaie într-un sat din Nisporeni – Stiripesurse.md

“Politica migratorie din Germania este în curs de reorganizare”, iar controalele la frontiere sunt un aspect al acesteia, cu “un succes deja incontestabil”, a declarat Kaminski.

Această măsură a fost introdusă de către guvernul fostului cancelar social-democrat Olaf Scholz după o serie de atacuri mortale, dintre care unele comise de străini şi pe fondul ascensiunii partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).


Coaliţia condusă de conservatorul Friedrich Merz a întărit şi mai mult controalele, folosind mai mulţi poliţişti la graniţe pentru a respinge mai mulţi solicitanţi de azil.

În luna decembrie, cancelarul Merz afirma totuşi că preconizează încheierea aplicării acestei măsuri, după o decizie a UE de a înăspri politica migratorie la graniţele sale externe.

În principiu, controalele sunt interzise în cadrul spaţiului Schengen, dar în caz de ameninţări la ordinea publică sau la siguranţă ele sunt posibile pentru o durată de doi ani.

Din septembrie 2024, aproape 50.000 de persoane au fost refuzate pentru “trecere ilegală a frontierei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

În pofida unei decizii a unei instanţe germane în iunie care a considerat această practică “ilegală” şi a iritării ţărilor vecine, Berlinul nu a cedat.

Conservatorii lui Friedrich Merz cer o înăsprire generală a politicii migratorii, în special pentru a tăia elanul AfD, principalul partid de opoziţie.

În Germania sunt programate alegeri regionale în acest an, iar partidul de extremă dreapta are speranţe să câştige în anumite regiuni din estul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.